Florin Salam își iubește familia mai mult decât orice pe lumea asta.

Pentru Florin Salam, familia este cea mai mare bogăție. Manelistul este foarte atașat de cei dragi, iar fiecare zi petrecută alături de ei este o minune. Artistul își iubește copiii și soția și nimeni și nimic nu este mai presus de asta.

Florin Salam este o persoană foarte sensibilă și foarte atașată de tot ceea ce ține de familie. Manelistul a recunoscut că după o zi încărcată, acasă se simte cel mai bine. Acum, artistul a ajuns în punctul în care liniștea este cea mai prețioasă pentru el.

Florin și Roxana formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din lumea mondenă autohtonă. Deși sunt persoane expuse public, cei doi nu au făcut niciodată un subiect de discuție din povestea lor de dragoste. Cuplu preferă să se bucure de cele mai frumoase momente în intimitate și pare că asta este una dintre rețetele fericirii.

Florin Salam nu este doar un soț norocos, ci și un tătic împlinit. Manelistul își spune copiii mai presus decât orice pe lumea asta. Până acum, acesta a muncit doar pentru a le asigura lor un viitor mult mai bun. Betty, fiica lui cea mare, deja s-a așezat la casa ei, dar a rămas, în continuare, copilul manelistului.

Florin Salam, declarații emoționante despre copiii lui. Familia este refugiul manelistului atunci când este supărat
Facebook

Pentru Florin Salam, copiii sunt supremi

Florin Salam își iubește enorm copiii și simte că sentimentul este reciproc. Artistul se încarcă cu cea mai bună energie de la cei mici și recunoaște că totul este molipsitor. Manelistul are și el slăbăciunile lui și, surprinzător sau nu, Maria, una dintre fiicele sale, le-a descoperit.

Florin i-a recunoscut lui Damian Drăghici că devine foarte vulnerabil în preajma Mariei. Fiica lui are ceva ce-l face să fie diferit și să se simtă mai iubit ca niciodată. Chiar dacă micuța îl atinge la sentimente, asta nu înseamnă că soțul Roxanei Dobre a făcut sau face vreo diferență între copiii săi.

„Maria asta a mea m-a mâncat! Numai când pune mâna pe mine… Îi iubesc pe toți și-mi cer iertare! Am eu așa, de ea, o milă, m-a zăpăcit de cap. Când o văd, mi se moaie picioarele. Știe și ea. Pe baza asta își bate cel mai mult joc de mine. Vai de capul meu ce face cu mine”, a spus Florin Salam.

@biancanews #fs #florinsalam #familie #copii #maria @florinstoian61 @damiandraghiciofficial #podcast ♬ La Calin – Dj DawSha

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.