Reclamă

Florin Salam este unul dintre cei mai celebri maneliști de la noi care se pare că a reușit să se mențină pe val, în ciuda trecererii timpului. Însă, în ultima vreme, viața sa a fost umbrită de anumite evenimente neplăcute. Manelistul a fost acuzat că nu și-a mai onorat concertele din cauza consumului de droguri și că a picat în patima jocurilor de noroc. Sătul de speculații, adevărul l-a spus chiar el.

Florin Salam este unul dintre cei mai cunoscuți manelițti ale cărui piese au cucerit publicul și au sute de milioane de vizualizări pe internet. Florin a fost unul dintre cei mai solicitați maneliști și aproape că nu era weekend în care acesta să nu fie chemat la vreun eveniment sau la vreo nuntă. Fiind supranumite „regele manelelor”, nu este de mirare că a fost mereu plătit regește și nu doar în bani, ci și în lucruri materiale.

În ultima vreme, acesta nu a fost atât de prezent în lumina reflectoarelor și nici nu a mai onorat atât de multe evenimente ca înainte. La cea mai recentă nuntă la care a fost, prestația lui a ridicat multe semne de întrebare, căci starea lui de sănătate nu părea a fi una prea bună. Dar fanii s-au grăbit să-l acuze că a fost sub influența drogurilor și că de aia nu se mai concentrează.

Florin Salam, declarații despre consumul de droguri și banii pierduți la casinouri. Manelistul a fost mai sincer ca niciodată
Social Media

Florin Salam a dat cărțile pe față

Duminca aceasta, Florin Salam se va așeza pe scaunul din fața lui Denise Rifai și va răspunde cât mai sincer la cele „40 de întrebări”. Printre curiozitățile lui Denise s-au numărat și cele legate de consumul de droguri și de banii pe care i-a aruncat la casinouri.

Florin a recunoscut că a avut anumite perioade în care a jucat la aparate banii pentru care a mincit din greu, dar nu regretă, pentru că i-a făcut la loc în două săptămâni.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Denise Rifai (@denise.rifai)


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro