Florin Salam, alături de alte nume din industria muzicală au fost conduși în această dimineață la audieri.

Mascații au descins încă de la primele ore ale zilei în locuința lui Florin Salam pentru a-l duce în fața procurorilor pentru audieri. Numele manelistului apare într-un dosar care vizează prostituția și cămătăria.

Florin Salam a dat explicații în fața procurorilor

Inițial, oamenii legii au în acest dosar mai multe percheziții Capitală precum și în județele Ilfov și Vâlcea. În dosar există deja un cerc de suspecți, iar o parte dintre aceștia au fost duși astăzi la audieri. Printre.

În total, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a pus în aplicare 39 de mandate de aducere legate de acest dosar penal. Printre persoanele care au fost ridicate astăzi de mascați s-a numărat și artistul Florin Salam.

Din primele informații legate de dosar, victimele ar fi fost racolate prin metoda loverboy și puse ulterior să se prostitueze.  Întâlnirile amoroase ale tinerelor cu clienții aveau loc într-o unitate hotelieră din București. Astfel, audiat în acest sens a fost inclusiv personal din cadrul hotelului.

Florin Salam cercetat în calitate de martor a ieșit de la audieri în urmă cu câteva zeci de minute. Totuși, acesta va trebui să revină în fața procurorilor pentru noi explicații.

Știre în curs de actualizare.