Fără doar și poate, „Insula iubirii” este una dintre cele mai de succes emisiuni ale Antenei 1. Noul sezon a avut priză la public mai mult ca niciodată, semn că producătorii au găsit rețeta succesului. Dincolo de faptul că mii de fani urmăresc emisiunea seară de seară, formatul a atras atenția lui Speak și lui Florin Ristei, care realizează un material adiacent emisiunii de la Antena 1.
Mult a fost, puțin a mai rămas până la marele deznodământ de la „Insula Iubirii”. Cele patru cupluri, căci atâtea au mai rămas în testul final, vor participa, duminica aceasta, la ultima ceremonie a focului. Pe tot parcursul sezonului, tensiunile au fost la ele acasă, mai ales că unii concurenți au fost cuceriți de ispite, din prima.
Emisiunea este una foarte spumoasă, iar asta au observat și Florin Ristei și Speak, care au decis să facă un format online, unde să discute principalele subiecte din emisiune. Cei doi sunt în anumite grupuri în care se discută despre „Insula Iubirii”, grupuri în care sunt producătorii emisiunii, concurenții și ispitele.
În cel mai recent episod al emisiunii online „Fierți pe insulă”, Florin Ristei a ales să fie dureros de sincer și să își exprime părerea despre concurentele, dar și despre ispitele din acest sezon. Artistul este de părere că această emisiune prezintă statutul femei în raport cu bărbatul, un statut care nu îi face deloc cinste. Afirmațiile lui au fost atât de sincere, încât mulți au crezut că nu aud bine.
Florin, mai sincer ca niciodată
În trecut, la podcasturile la care a participat, Florin a declarat că mereu a fost sincer și și-a expus părerea, chiar dacă era vorba despre emisiuni ale trustului la care lucrează. Acum, fanii lui Ristei își fac griji pentru viitorul lui în sânul familiei de la „Neatza cu Răzvan și Dani”. Cei de acasă speră ca producătorii să nu renunțe la Florin doar pentru că a avut un episod de sinceritate maximă.
„Ne este prezentată degradarea statutului femeii în relație cu bărbatul. Nu generalizez că poate nu este un eșantion reprezentativ, ăsta de la „Insulă”, pentru toate femeile din România.
Însă, opt din zece ispite au făcut sau fac videochat și două din cinci concurente la fel. Ceea ce este un procent uriaș! În plus, două din cinci concurente au venit la emisiune cu bărbați care le-au înșelat înainte. Întrebarea mea este ce facem? Vine ceva, încercăm să facem ceva? Pentru că nu sunt bune exemplele astea la televizor”, a spus Florin Ristei.