Reclamă

Florin Piersic…”pur și simplu”

Cei de la Buzău au marea onoare de a-l cunoaște în carne și oase pe marele actor și comediant Florin Piersic. Acesta va ține un spectacol la Sala Maximillian pe data de 14 decembrie pentru toți buzoienii care își doresc să-l cunoască pe omul din spatele scenei. Omul care a influențat sute de alți oameni de-a lungul vieții sale.

Timp de două ore, maestrul teatrului va povesti despre întâmplări care i-au marcat viața de-a lungul timpului, va face glume în stilul său cu adevărat unic și va cânta câteva melodii care au fost cândva compuse pentru el de cei mai mari fani ai săi.

Biletele pentru spectacol costă între 70 și 100 de lei și se pot achiziționa de la intrarea sălii.

Artistul a declarat că scopul lui este să înveselească oamenii, să îi facă să se simtă bine, să uite de griji mai ales în perioada aceasta de sărbătoare.

Acesta a spus că: „…dacă până la sfârşitul celor aproape două ore văd zâmbetul pe faţa lor sau lacrima în colţul ochilor, înseamnă că mi-am atins scopul”.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro