Florin Busuioc este unul dintre cei mai simpatici prezentatori de la noi din țară.

În afară de rubrica Meteo de la PRO TV, Busu, așa cum îl știu colegii lui mai cochetează și cu actoria. Ba chiar, la un moment dat, viața lui a luat o turnură demnă de un film. 

Florin Busuioc nu mai are nevoie de nicio prezentare. Busu are în spate zeci de ani de experiență, iar cariera este cea mai bună carte de vizită pentru el. Florin a fost discret cu viața lui personală, dar, imaginea lui a avut de suferit după o serie de declarații venite din partea fiului primei sale soții.

Fiind la vârsta tineriții, Florin Busuioc a recunoscut că nu a fost deloc ușă de biserică. Din păcate pentru el, una dintre aventurile lui au ieșit la suprafață, iar familia l-a taxat dur. Deși avea soție și copii, prezentatorul s-a simțit atras de ideea de a avea o amantă.

Florin Busuioc, prins în fapt cu amanta. „Spaima mea de a avea o familie... ”
social media

Florin Busuioc a fugit de responsabilități

Povestea de dragoste dintre el și amantă nu a durat prea mult. Cel care l-a obligat să spună adevărul a fost chiar fiul lui. Presat de declarații acestuia, Busu a ieșit și a recunoscut fapta de care nu a fost deloc mândru.

„Relația mea cu Marieta a fost una fulgerătoare, ne-am despărțit din cauza mea și probabil din cauza spaimei mele de a avea o familie la momentul acela”, a spus Busu, la un moment dat.

Prezentatorul de la rubrica Meteo și-a asumat faptul că a fost extrem de speriat de ideea de a avea o familie. Tocmai de aceea, după ce a venit fiul lui pe lume, s-a mutat la București. Cu o relație la distanță, acesta a fost mult mai dispus să calce strâmb. Deși se spune că greșeala recunoscut este pe jumătate iertată, Busu și Marieta a pus punct relației de atunci.