Florentin Petre, fostul căpitan a lui Dinamo, încearcă din răsputeri să ridice în clasamentul din Liga a III-a echipa Dacia Unirea Brăila. Acesta la adus în echipă și pe fiul său, Patrick Petre, care a încheiat contractul cu Farul Constanța în luna decembrie.

„Îmi fac și eu echipă acum, că am numai copii. I-am adus pe Patrick și pe Manole de la Metaloglobus. Mai am vreo trei străini și mai aștept niște jucători cu experiență. Dar nici foarte mult nu ne putem întinde, chiar dacă banii vin de la Consiliul Județean, pentru că suntem un club în insolvență. Am însă niște condiții aici la care alții de la Liga 2 nici nu visează. Au fost niște probleme cu salariile unor jucători vechi, dar acum suntem la zi, de asemenea cazarea este la un hotel bun. Pot spune că pentru Liga a 3-a chiar sunt răsfățați jucătorii față de cei de la Liga 2”, a dezvăluit Florentin Petre pentru Prosport.

De asemenea Petre se declară dezamăgit de ultimele transferuri făcute de Dinamo.

„Mă doare sufletul de tot ce se întâmplă. Dau jucătorii pe degeaba, păi ei sunt jucători de banii ăia? Căpitanul, Nistor, Ciobotariu, la vârsta și calitățile lui, păi sunt bani de buzunar, bani de trecut strada cu cât i-au vândut. Dar încercăm să înțelegem că au nevoie de bani. Dezamăgirea va fi foarte mare dacă merg iar în play-out. Dar matematic se mai poate să prindă play-off-ul și eu tot am speranțe. În fotbal este posibil orice”, a continuat fostul căpitan al lui Dinamo.

Din declarațiile acestuia nu au lipit nici jignirile.

„Păi dacă și-a permis pe noi toți să ne îndepărteze, d-apoi pe Mircea Lucescu. Probabil îl aștepta cu bani de acasă, dar descurcă-te tu dacă ești patron! Găsește sponsori. Eu pe Mircea Lucescu l-aș fi primit în orice secundă din viața mea. N-ai cum să nu-l primești pe Mircea Lucescu sau pe Cornel Dinu. Dar dacă nu se concretizează niciodată actele pentru vânzare, vă dați seama că e ceva la mijloc. Aș crede și varianta cu șeicii, aș crede orice numai să cumpere cineva și să aducă Dinamo pe linia de plutire și acolo, sus, unde îi este locul. Este dureros tot ce se întâmplă. Și Dănciulescu și Prunea muncesc, sunt foștii mei colegi amândoi, eu știu că ei fac tot posibilul pentru echipă, dar dacă nu au bani, ce să poată reuși și ei? Eu știu cum e cu asta cu banii, că și eu am avut ghinion în cariera mea de antrenor că nu am putut construi ceva fără bani. La momentul de față nu-mi vine să cred că nu pot spune nici un prim „11” al lui Dinamo, nu că n-aș ști absolut toți jucătorii din lot. Dar la câte se întâmplă, n-aș vrea să fiu în pielea lui Dusan Uhrin!”, a concluzionat „Piticul”.