Flick și soția sa, Denisa și-au ales nașii pentru copilul lor. Cum a fost propunerea acestora
Flick și Denisa Filcea trăiesc o poveste de dragoste ca-n filme. Când s-au cunoscut și s-au îndrăgostit pe loc, apoi s-au căsătorit în mare secret. Cei doi sunt mai fericiți ca oricând, după ce au aflat că urmează să devină părinți. Aceștia și-au ales nașii pentru bebelușul lor, iar propunerea a fost una neașteptată.
În câteva luni, cei doi își vor ține bebelușul în brațe și vor deveni pentru prima dată părinți. Sarcina a fost ținută destul de mult timp ascunsă, iar anunțul a fost făcut pe Instagram. Videoclipul filmat de aceștia în deșert este unul emoționant până la lacrimi. Flick și Denisa Filcea nu își doresc să anunțe sexul bebelușul și nici data probabilă la care va naște, preferând să rămână totul un mister pentru fanii lor.






