Flavia Mihășan fosta asistentă de la Neatza cu Răzvan și Dani s-a retras din lumina reflectoarelor. Frumoasa blondină s-a dedicat vieții de familie și are doi copii. Flavia se înțelege de minune cu soțul ei și simte că are un adevărat sprijin în el.
Flavia Mihășan șocată de comportamentul copiilor
De când nu mai are proiecte la tv, Flavia Mihășan a început să se dedice din plin celor doi fii ai săi. Chiar dacă între cei doi nu este o diferență mare de vârstă, tot necesită energie. Fosta asistentă de la Neatza a venit în platoul lui Măruță și a povestit despre una dintre cele mai dureroase experiențe pe care le-a avut. Mămica se afla în parc cu micuțul ei pe care l-a lăsat la locul de joacă. După câteva momente, Flavia Mihășan a observat cum băiețelul ei este bătut de un alt copil. Chiar dacă știa că nu se lovesc dur, acele scene au marcat-o pe Flavia și a vrut să tragă un semnal de alarmă. Vedetei i se pare alarmant faptul că niște copii care abia știu să vorbească știu să lovească.
Flavia Mihășan a venit în emisiunea lui Măruță nu ca să se plângă, ci ca să fie vocea altor mămici care au trecut prin astfel de episoade. Flavia a povestit că totul s-a încheiat cu bani, dar cu siguranță va fi un episod pe care nu îl va uita prea curând.
”Eram în parc. Se juca frumos, cum se joacă el. Sunt sigură că toate mămicile se confruntă cu asta. Am început să mă confrunt și eu. A fost lovit de o fetiță. Nu a fost capăt de țară, dar el nu știe să se apere. Mulți copii nu lovesc din răutate, ci din instinct. Știu că un copil nu lovește alt copil așa de mic din răutate”, a spus Flavia Mihășan. Adult fiind, când îți vezi copilul plângând, nu știi cum să reacționezi. Multe mămici mi-au zis că își învață copilul să nu fie agresiv. Copiii sunt super diferiți, mi-ar plăcea să înțeleagă să se apere. Dar să nu lovească”, i-a mărturisit Flavia Mihășan lui Măruță.