Reclamă

Dan Capatos a fost mereu protectiv cu familia sa. Prezentatorul „XNS” nu a simțit nevoia să îi expună pe soția și pe copilul lui în lumina reflectoarelor, mai ales că știe că această lume are două tăișuri. Recent, în podcastul lui Mărușă, Capatos a fost mai darnic ca niciodată în declarații despre băiețelul lui.

Dan Capatos a vrut de la început ca realizările sale profesionale să vorbească pentru el. Vedeta de la Antena Stars nu și-a adus niciodată familia în discuție, ci, din contră. Capatos a vrut ca aceasta să stea departe de domeniul lui de activitate și nu regretă alegerea făcută.

Dan Capatos o cunoaște pe soția lui de 23 de ani și abia anul acesta le-a prezentat-o, oficial, fanilor de pe Instgram. Dacă pentru ea a făcut o excepție, atunci când vine vorba de fiului lui, lucrurile stau diferit. Dan este conștient că cel mic va crește cu presiunea numelui și, tocmai de aceea, este foarte atent la acțiunile pe care le face în raport cu el.

„Încă încerc să găsesc o cale în care să nu intru cu picioarele în viața lui. Trebuie să aibă personalitate, să aibă alegerile lui proprii. Și la mine, probabil ca și al tine, se vor lupta foarte mult cu apăsarea numelui. Orice intruziune de genul ăsta va fi resimțită din partea lui mult mai puternic.”, a declarat Dan Capatos în podcastul lui Cătălin Măruță.

Dan Capatos, mândru de fiul lui

Prezentatorul a recunoscut că îi va da mână liberă fiului său să își urmeze propria drum profesional. Deși el este unul dintre cei mai buni prezentatori de la noi, nu îi va impune și lui Andrei să facă același lucru. Momentan, fiul lui Dan Capatos este foarte atras de latura sportivă, iar jurnalistul are de gând să-l susțină în asta.

Andrei i-a demonstrat lui Dan Capatos că vrea să facă o carieră în domeniul tenisului și deja a bifat reușite importante în acest domeniu. Dan este foarte mândru de fiul său și speră ca relația lor să nu se schimbe odată cu trecerea timpului.

„Andrei a făcut 11 ani. El e cu tenisul, da. Trage tare. La 10 ani a ajuns până pe locul 12 pe țară, acum e la 12 ani, să vedem ce demonstrează. A plecat de pe locul 450, acum e pe 90, deci evoluează frumos. Cred că sunt ok ca tată, vreau să fiu prietenul lui.”, a mai completat Dan Capatos.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro