Reclamă

Fiul lui Adrian Mutu a trecut de vârsta adolescenței și este acum un adevărat bărbat. Acesta își dorește să pornească în viață pe picioarele lui și are visuri mărețe. Vrea sa iasă din umbra părinților și chiar să îi depășească. Se gândește să își deschidă propria afacere și este cât se poate de încrezător și ambițios.

Mario Mutu a terminat liceul, acum este student la facultate și se gândește la viitor. Acesta a mărturisit că până acum s-a bucurat de renumele părinților lui, însă a venit vremea să iasă din umbra acestora. Tânărul este destul de modest și nu consideră că lucrurile i se cuvin doar pentru că poartă numele Mutu. Acesta recunoaște că are anumite beneficii datorită părinților său, dar este gata să își ia viața în propriile mâini.

„Nu suntem niciunul vedetă aici. Vedetele sunt altundeva! Sunt în America, sunt unde vreți, dar nu sunt în România. Sunt mândru de chestia asta (n.r. că sunt părinții mei) și îi respect. Dar nu ajunge pentru mine doar să fiu băiatul cuiva. Am tot respectul, și toată mândria, și toată iubirea față de ei, maxim, pe viață.

Mă mândresc cu chestia asta, dar nu în sensul arogant. Nu mă duc într-un club și zic că intru pentru că sunt băiatul lui Mutu. Chiar dacă, până la urmă, a făcut ceva cu cariera lui. Ceva mare mai ales în țara asta, dar și în afară. Și trebuie să îi mențin imaginea. Nu pot să îi murdăresc eu imaginea.”, a declarat Mario Mutu, potrivit fanatik.ro.

(CITEȘTE ȘI: Alexandra Dinu, la momentul adevărului. Cât de greu i-a fost să își crească singură fiul după despărțirea de Adrian Mutu)

Fiul lui Adrian Mutu și al Alexandrei Dinu vrea să iasă din umbra părinților! Ce planuri de viitor are Mario
Social media

Mario Mutu vrea să intre în afaceri

Deși este încă tânără și mai are ceva timp de gândire, Mario Mutu și-a conturat planurile de viitor. Se pare că acesta nu intenționează să calce pe urmele părinților. Are propriul drum și vrea să intre în lumea afacerilor și să își deschidă propriul business.

Mai exact, tânărul se gândește la o afacere cu haine. Pentru că este la început de drum va avea nevoie de susținerea părinților, dar este pus pe treabă. Este serios în ceea ce privește viitorul său și determinat să atingă succesul.

„Vreau ceva pe business. Nu știu exact ce, dar am o idee. Ceva cu haine. Nu știu cine o să mă susțină, dar sper să mă susțină cineva. În primul rând, trebuie să mă susțin eu, să fiu serios. Vreau s-o fac bine dacă o fac. Nu vreau să fac așa, doar ca să o fac.”, a mai declarat Mario Mutu, la Antena Stars.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro