Duminică, în cadrul Conferinţei Extraordinare a social -democraţilor, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea a declarat faptul că îl susţine pe liderul interimar, Marcel Ciolacu, pentru funcţia de preşedinte al partidului.

De altfel, propunerea de susţinere a venit chiar de la Firea, urmată de propunerea datei la care să aibă loc şi Congrescul Extraordinar.

Gabriela Firea a propus ca organizarea Congresului Extraordinar al social democraţilor să fie chiar în ultima zi a lunii februarie 2020.

„Amânarea sine die a unui congres ne face rău. Vă propun ca prin votul dumneavoastră să propunem organizaţiei centrale să stabilim o dată certă la care va avea loc un congres. Să transmitem conducerii centrale data de 29 februarie ca dată a congresului. Vă propun să îl susţinem pe Marcel Ciolacu pentru funcţia de preşedinte”, a spus Firea, la Conferinţa extraordinară a PSD Bucureşti pentru desemnarea candidaţilor la congres.

Propunerile Gabrielei Firea, potrivit Agerpres, au fost binevenite pentru social-democraţi, în contextul în care majoritatea îl vor propune pe Marcel Ciolacu pentru funcţia pe care a deţinut-o Liviu Dragnea înainte să fie încarcerat la Penitenciarul Rahova pentru o perioadă de trei ani şi şase lui.