Din 1972, finalul Simfoniei a IX-a de Beethoven, cunoscut sub numele de „Odă bucuriei”, este imnul oficial al Uniunii Europene. Aceste aproape 50 de măsuri muzicale servesc ca simbol al coeziunii celor 27 de state membre cu aproape 450 de milioane de locuitori.

Lucrarea monumentală, compusă de Beethoven în timp ce era complet surd, a avut premiera în urmă cu 200 de ani și conține un text al poetului Friedrich Schiller. În Parlamentul European, imnul este însă interpretat fără versuri.

În 1960, Consiliul Europei a început să caute un simbol muzical pentru a reflecta coeziunea țărilor europene, iar „Odă bucuriei” a fost rapid pusă în fruntea listei de selecție. Alte posibile variante au inclus lucrări semnate de Georg Friedrich Händel și Marc-Antoine Charpentier.

Conform declarațiilor lui Malte Boecker, directorul Casei Beethoven din Bonn, „Beethoven este considerat o personalitate europeană. Iar opera sa este asociată cu ceva care se situează deasupra unei perspective pur naționale.” Se crede că „Simfonia a IX-a” este esența muzicii utopice și transmite o viziune unificatoare.

În 1985, versiunea instrumentală a fost adoptată de șefii de stat și de guvern ale comunității europene ca imn oficial, reflectând valorile de libertate, pace și solidaritate împărtășite de membrii uniunii. Versurile lui Schiller au fost omise pentru a permite ca mesajul să fie transmis doar prin muzică. Totuși, documentele Consiliului Europei lasă loc pentru includerea unor versuri eventuale în viitor.

Pentru a adapta mișcarea a patra a Simfoniei a IX-a, care are o durată de aproximativ 25 de minute, la ocazii oficiale, dirijorul Herbert von Karajan a aranjat măsurile 140-187 pentru instrumente de suflat. Ulterior, aranjamente suplimentare au fost create, inclusiv una de la compozitorul francez Christian Guyard.