Răzvan Simion este unul dintre cei mai apreciați prezentatori de televiziune din România. Matinalul de la Antena 1 se poate declara un bărbat împlinit atât pe plan personal, cât și profesional. În luna august a acestui an, fiica prezentatorului va împlini frumoasa vârstă de 18 ani. Ianca s-a transformat într-o domnișoară splendidă și extrem de frumoasă. Iată ce declarații a oferit colegul lui Dani Oțil despre rolul de tată.
Răzvan Simion, mândru de copiii săi
Prezentatorul se poate lăuda cu fiica lui. Aceasta a crescut și a devenit o tânără deosebită. Recent, Răzvan a mărturisit, în cadrul unui interviu, felul în care vede relația Iancăi cu posibilii pretendenți. Frumoasa brunetă își va sărbători majoratul în curând, iar matinalul este pregătit să nu țină garda sus, pentru că fiica sa are deja un iubit.
Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” se mândrește de fiecare dată când are ocazia cu cei doi copii, Ianca și Tudor Ștefan. Bărbatul a fost căsătorit cu Diana vreme de 15 ani, iar împreună au doi copii.
„Sunt incredibil de evoluat spiritual pentru ce mă gândeam eu că o să fiu. Surprinzător, sunt foarte docil în privința asta. Tot mersul ăsta al lucrurilor îmi pare într-un firesc pe care nu îl bănuiam despre mine, că știu cum făceam cu sora mea. Cresc și să vedem cum își iau zborul, care, pe unde”, a susținut Răzvan Simion.
@revistaego.ro Răzvan Simion nu-i terorizează deloc pe pretendenții fiicei sale, Ianca: „Mă gândeam, când era ea mai micuță, că o să fac ca toți dracii” #razvansimion #razvansidani #ego ♬ sunet original – www.EGO.ro
Ianca este activă pe Instagram, acolo unde are aproape 15.000 de urmăritori. Tânăra adoră să posteze de obicei imagini din vacanțe sau din locurile pe care le vizitează.
Nu de mult, ea și tatăl ai au apărut împreună la un eveniment cultural de seară, unde adolescenta a purtat un compleu foarte elegant, de culoare galbenă. Răzvan și Ianca Simion au participat la spectacolul de balet „Lacul lebedelor”. Ianca are un iubit, pe nume Marco, pe care vedeta TV l-a cunoscut.