Astfel, una dintre cele patru fiice ale lui Ilie Năstase, Charlotte, a intrat recent în atenția publicului, după ce și-a deschis cont pe respectiva platformă. Femeia în vârstă de 32 de ani se confruntă cu probleme financiare și a explicat care sunt motivele care stau la baza deciziei de a și deschide cont pe OnlyFans.
Pe lângă problemele financiare pe care le are, fiica lui Ilie Năstase a dezvăluit și o discuție pe care a purtat-o în urmă cu foarte mulți ani cu tatăl ei. Charlotte Năstase susține că fostul sportiv i-ar fi zis să face orice pentru a câștiga bani.
Una dintre fiicele lui Ilie Năstase și-a deschis cont de OnlyFans
„Ideea o aveam de ceva timp în minte, dar o discuție mai aprinsă pe care am avut-o cu tatăl meu m-a determinat să fac acest pas. Mi-a zis ceva de genul să fac orice pentru a câștiga bani, dar în cuvinte mai urâte”, a declarat aceasta.
Nu și-a mai văzut tatăl de la aniversarea a 18 ani, adică în urmă cu 14 ani. Aceasta susține că l-a întrebat pe Ilie Năstase când o să se mai vadă, iar fostul tenismen i-a răspuns că o să-l mai vadă o dată până moare.
Charlotte Năstase nu mai ține legătura cu tatăl ei, însă vorbește destul de des cu Amalia Năstase, care a încurajat-o atunci când a anunțat o că și-a făcut cont pe OnlyFans.
„Mi-a spus: <<Du-te și fă o grămadă de bani>>, a spus Charlotte”, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, conform EVZ.ro.
„M-a susținut dădaca și Amalia Năstase”
Fiica adoptivă a lui Ilie Năstase susține că nici în familia din SUA nu a găsit foarte mult sprijin, întrucât mama și Fratele ei se confruntă cu probleme grave, însă nu a dat mai multe detalii despre acest lucru.
Charlotte Năstase a locuit 4 ani în România atunci când eram mică. Ea susține că singurele persoane care au susținut-o de a lungul timpului au fost dădaca ei și Amalia, fosta soție a lui Ilie Năstase.
Fiica fostului mare tenismen și-a invitat prietenii să i se alăture pe respectiva platformă. În cazul lui Charlotte, pentru a-i vedea pozele, trebuie să plătești suma de 17 dolari. Conform acesteia, cei mai mulți dintre admiratorii ei sunt din SUA și din România.