Gică Hagi chiar are de ce să fie un tată mândru. Fiica sa, Kira Hagi, a debutat ca actriță în urmă cu câțiva ani, iar de atunci, tânăra bifează rol după rol. După ce Kira Hagi a anunțat, în urmă cu ceva vreme că va juca alături de Michelle Obama, fosta „Primă Doamnă” a Statelor Unite ale Americii, în cadrul aceluiași film, unde dublează vocile a două dintre personaje, acum, fiica fostului mare fotbalist român a primit un alt rol foarte de important într-un lungmetraj.
Kira Hagi a reușit, prin multă muncă și implicare, să își construiască un nume în lumea filmului. Deși acum fiica lui Gică Hagi este o tânără actriță la Hollywood, aceasta a învățat să fie modestă datorită educației pe care a primit-o de la părinții ei.
Fiica lui Gică Hagi, Kira, rol important într-un lungmetraj
Deși se află aproape mereu în fața camerelor de luat vederi, și asta pentru că este actriță, Kira Hagi a fost destul de rezervată cu viața ei. Nu a avut prea multe apariții publice, și a preferat să își facă profesia așa cum știe ea mai bine. Recent, artista a anunţat că va apărea într-un nou lungmetraj.
„Tocmai s-au încheiat filmările pentru filmul «Enescu – Geniul şi Prinţesa», este un film despre viaţa şi iubirile compozitorului. După Martha Bibescu, am descoperit şi investigat cu această ocazie o (altă) femeie emblematică a perioadei interbelice.
Ce vreau să vă spun este că am fost extrem de onorată să o portretizez pe prinţesa Alice Cantacuzino, scriitoare, dramaturg şi sportivă de performanţă, dar şi corespondent de război, în Al Doilea Război Mondial.”, a fost mesajul postat de Kira Hagi, pe social media.
Ce spune Kira Hagi despre film
Așa că, după ce a jucat în mai multe filme și chiar a regizat câteva proiecte personale, Kira Hagi a primit un rol important într-un film despre viața lui George Enescu. Aceasta va juca în rolul prințesei Alice Cantacuzino, scriitoare, dramaturg şi sportivă de performanţă, dar şi corespondent de război, în Al Doilea Război Mondial.
„Momentan nu vorbesc despre film, a fost doar un teaser, e singurul meu proiect pe care îl promovez. La anul, la premieră voi spune mai multe. Din păcate nu pot spune mai multe, pentru că personajul meu dă destul de multe informaţii despre poveste”, a spus Kira, pentru click.ro.
Kira Hagi a studiat actoria peste ocean, la New York Film Academy din L.A., unde a terminat în primii 5% cei mai buni studenți din Universitate.
Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.