Ieri a fost o zi emoționantă pentru Flick și soția lui, Denisa Filcea. Aceștia au călătorit pentru prima cu cu fetița lor cu avionul, la nici două luni de la naștere. Fanii au reacționat imediat imaginii publicate de acesta de pe aeroport.
În urmă cu doar trei zile, fetița lui Flick și a Denisei Filcea a fost botezată, iar evenimentul a fost unul restrâns, exact așa cum și-au dorit cei doi pentru micuța lor. Totul s-a desfășurat cu multe emoții, cu atât mai mult cu faptul că micuța Eva Maria a fost creștinată chiar în cristelnița în care și prezentatorul a fost botezat, dar și mama lui, cât și bunicul său.
Eva Maria a avut primul zbor
Aceștia nu au dat o petrecere mare de botez, ci au pregătit o masă festivă acolo, acolo unde și-au așteptat nașii, familia și prietenii apropiați să petreacă.
Ieri însă au mai avut parte de o zi cu adevărat emoționantă, asta pentru că Flick și Denisa Hodișan au mers pentru prima oară cu avionul împreună cu cea mică, la nici două luni de la naștere. Iar dacă vă întrebați și ce destinație au ales, atunci trebuie să știți că au mers cu Eva Maria la bunicii materni, la Oradea.
„Azi a zburat întâia oară
Micuța noastră domnișoară.
A fost perfect, fix cum e ea.
Sunt mândru de familia mea❤️?”, a scris Flick pe pagina sa personală de Facebook.
Flick și Denisa Filcea țin ascuns chipul micuței
Flick și soția lui sunt discreți în ceea ce o privesc pe fiica lor, astfel că preferă să nu-i arate chipul pe social media. Ei postează clipuri video și fotografii, dar încearcă de fiecare dată să evite să o fotografie din față pe cea mică.
Cei doi sunt extrem de fericiți că sunt părinți, iar amândoi susțin că viața lor s-a schimbat complet de când Eva Maria a venit pe lume. Micuța s-a născut pe data de 23 iunie, iar cei doi au aflat sexul fetiței abia atunci când s-a născut, după cum le-a fost dorința.