Reclamă

Luni, 4 aprilie, Anamaria Prodan a mers la Judecătoria Buftea, acolo unde a avut loc al doilea termen din procesul de divorț cu Laurențiu Reghecampf. Impresara nu a fost singură, ci însoțită de fiica sa cea mică din prima căsătorie, Sarah Dumitrescu, și băiatul ei cu Reghe, Bebeto. 

Sarah Dumitrescu, fiica cea mică a Anamariei Prodan, a făcut declarații emoționante, după ce s-a prezentat cu mama ei la tribunal. Extrem de afectată de divorțul dintre impresară și tatăl ei vitreg, tânăra a izbucnit în lacrimi.

Fiica cea mică a Anamariei Prodan a izbucnit în lacrimi, la tribunal

Sarah Dumitrescu a mărturisit că este dezamăgită de acțiunile lui Laurențiu Reghecampf asupra familiei sale, însă a cerut să vorbească cu fratele ei vitreg, Luca Reghecampf, pe care nu-l mai văzuse de ceva timp. Din păcate, Luca nici nu a băgat-o în seamă pe Sarah Dumitrescu.

„Din câte am înțeles eu chestiile astea se întâmplă de ceva timp, dar mama mereu a încercat să facă diferența între viața ei și viața noastră. Cred că am fost printre ultimele persoane care au aflat. Am fost și încă sunt (n.r. dezamăgită).

Eu am fost crescută de doi tați, eu am încercat să vorbesc cu el, dar nu a vrut să mai țină legătura. Nu l-am mai văzut de aproape un an. Ultima oară a fost vara trecută, de atunci cred că l-am mai văzut o dată sau de două ori după nuntă. A șters un comentariu și l-a și blocat.

Sunt dezamăgită de alegerile pe care le-a făcut el, dar până la urmă e viața lui. Eu sunt alături de mama și o susțin pe ea, iar pentru el sper că a făcut alegerea potrivită și sper să fie fericit.

Mama e o femeie foarte puternică nu cred că am văzut-o vreodată să plângă. Suferă, normal că suferă, au fost împreună aproape 15 ani. El de iubit cred că ne mai iubește, dar aș vrea să simt că mă iubește. Să vină să mă vadă că sunt în București de aproape o lună întreagă și n-am primit niciun mesaj”, a spus Sarah Dumitrescu, la Antena Stars.

foto: instagram

Anamaria Prodan, revoltată de gesturile fostului soț

Antrenorul „Universității Craiova”, Laurențiu Reghecampf, a venit însoțit de băiatul lui din prima căsnicie, Luca. Conform declarațiilor făcute de Anamaria Prodan, Reghe nu și-ar fi băgat în seamă ceilalți copii.

„Nu și-a salutat copiii, nu i-a atins, nu s-a uitat la ei nici după un an! Asta cel mai urât lucru de pe pământ! Și doi la mână, așa cum este el și ce a făcut din viață lui și din viață tuturor, refuză să meargă la notar! Nu vrea să mergem frumos să închidem, să nu știe vântul și pământul!”, a declarat Anamaria Prodan, la Antena Stars.


Reclamă

Share.

Alina Anghel, jurnalist cu peste 8 ani de experiență. Vine în echipa substantial.ro pentru a vă pune la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea mondenă și nu numai. Evenimentele la care a participat au ajutat-o să cunoască o mulțime de personaje din lumea showbizului și este gata să dea ora exactă atunci când vine vorba de știri de calitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro