Reclamă

Timpul a trecut, iar fetița Biancăi Drăgușanu și a lui Victor Slav a crescut și a ajuns la școală. Sofia a împlinit recent șase ani și este acum în clasa 0. Deși părinții și-au făcut griji că micuța va avea probleme cu trecere de la grădiniță la școală, se pare că aceasta se descurcă de minune.

Sofia este de acum fată mare și pare că ia foarte în serios școală. Părinții i-au explicat că de acum lucrurile devin mai complicate și trebuie să respecte mai multe reguli. Însă deși aceștia își făceau câteva griji pentru faptul că micuța nu s-ar adapta, Sofia le-a demonstrat contrariul. Potrivit spuselor lui Victor Slav, fetița deja ia în serios școală și nu își face prea multe probleme.

Sofia este sigură că se va descurca de minune la școală, are mare încredere în forțele proprii și deja a învățat multe. Aceasta le-a povestit părinților că a învățat să despartă în silabe și exersează chiar și acasă.

„Anul acesta a început școală, este în clasa 0. Îi explicam că este fetiță mare. La școală nu este ca la grădiniță, unde mai puteam întârzia. Acum trebuie să ajungem la program și regulile sunt mai stricte.

I-am spus că acum o să învețe să facă literele, cifrele și mi-a răspuns: «Da, dar eu o să mă descurc. Pentru că sunt foarte deșteaptă și o să învăț foarte bine ». Mai nou, a învățat să despartă în silabe. Când ne întâlnim timp de o oră îmi cere să îi spun cuvinte și ea le desparte în silabe.”, a declarat Victor Slav, potrivit kanald.ro.

(CITEȘTE ȘI: Bianca Drăgușanu și Victor Slav, din nou împreună! Cei doi au mers împreună în prima zi de școală a fiicei lor | FOTO)

Fiica Biancăi Drăgușanu, o elevă silitoare! Care sunt primele impresii ale Sofiei după ce a ajuns la școală
Instagram

Bianca Drăgușanu, o mămică exigentă

Pentru moment, Bianca Drăgușanu încearcă să îi îndeplinească toate poftele micuței Sofia. Vrea să îi ofere o copilărie perfectă și să nu îi lipsească nimic. Însă, atunci când fetița va crește mai mare, blondina are de gând să schimbe foaia. Își dorește că fiica ei să învețe să fie independentă și să își câștige singură banii, așa că nu o va ține mereu în puf.

„Sofia este o fată care va munci pentru tot ceea ce va avea. Exact cum am făcut și eu. Va trebui să se conformeze situației. Să fie o luptătoare, să fie ambițioasă ca mama ei. Nu îi va fi greu pentru că îmi seamănă.

Bineînțeles, însă, că eu acum muncesc pentru ca ea să aibă o copilărie mai ușoară și mai frumoasă decât a mea. Dar pe viitor va trebui să muncească mult pentru dorințele ei. Și sunt convinsă că va înțelege asta de la mine, doar suntem cele mai bune prietene.”, declara Bianca Drăgușanu.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro