Reclamă

Alexia Eram a ieșit din umbra mamei sale și de ceva timp este independentă din toate punctele de vedere. Partenera lui Mario Fresh nu mai primește bani de la părinți și încearcă să se descurce pe propriile forțe. Mai mult, contrar opiniei generale, se pare că Andreea Esca nu a fost o mamă prea darnică.

Alexia Eram a reușit să se ridice pe forțele proprii. Tânăra și-a făcut o imagine în mediul online, iar brand-urile se luptă pentru ea. Astfel, atunci când vine vorba de capitolul financiar, Alexia Eram nu se poate plânge. Aceasta se întreține singură de aproximativ trei ani și este mândră că a putut să iasă de sub tutela părinților.

Mai mult, iubita lui Mario Fresh a mărturisit că a fost educată în acest sens. Se pare că prinții au învățat-o că trebuie să muncească pentru tot ce își dorește și nu au fost prea darnici cu ea.

„Cred că se fac aproape trei ani (n.r. de când este independentă financiar). Este foarte bine, în sensul în care când pleci undeva nu mai ești așa flower power. Trebuie să te gândești dinainte. Trebuie să fii mai organizat. Ai responsabilități, pentru că știi că nu poți să iei orice vrei fără să te gândești înainte. Dar e foarte frumos pentru că faci ce îți dorești. Pentru că e munca ta, sunt banii tăi. Mi se pare foarte tare.

Mama (n.r. a fost mai darnică), dar niciunul nu a fost atât de darnic. Tot timpul au știut să mă educe în așa fel încât să înțeleg cât de greu se fac banii și că trebuie să muncești pentru acel lucru. Niciunul nu pot să zic că a fost foarte darnic, au fost destul de stricți.”, a declarat Alexia Eram, potrivit ego.ro.

Fiica Andreei Esca se întreține sigură! Cum reușește Alexia Eram să se descurce la capitolul financiar
Social media

„Sunt o fire foarte cheltuitoare”

Deși muncește pentru fiecare bănuț pe care îl obține, Alexia Eram a mărturisit că este o fire destul de cheltuitoare. Chiar dacă se ocupă de tot singură, tânără nu se poate abține când vine vorba de anumite lucruri. Se pare că hainele și vacanțele sunt slăbiciunea ei, iar Mario Fresh este cel care o mai temperează atunci când vine vorba de cheltuieli.

„Eu mi-am cumpărat apartamentul meu, am rată. Pe de o parte, îmi e super-greu, mai ales dacă plecăm în vacanțe. Înainte eram obișnuită să îmi cumpere ei (n.r. părinții) chestii. Și acum eu trebuie să plătesc gazele, lumina, apa, rata, am responsabilități.

Sincer, sunt o fire foarte cheltuitoare, de ce să mint? Dar pentru vacanțe, oricum strâng. Trebuie să ai minimum o vacanță pe an și încerc să mă stăpânesc. Mario este partea rațională a familiei, care strânge. Eu sunt pe partea cealaltă. Deci el mă potolește!”, a mai spus Alexia Eram, potrivit cancan.ro.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro