Andreea Bănică este una dintre artistele care a muncit din greu pentru a ajunge la nivelul la care este acum. Vedeta știe ce înseamnă greul și ce înseamnă să câștigi banii prin muncă cinstită și fix asta vrea să îi invețe și pe copiii ei. Tocmai de aceea, la 14 ani, fiica sa se poate lăuda cu primul ei job.
Înainte de a fi o artistă desăvârșită, Andreea Bănică este o mamă model care are grijă să transmită copiilor ei cele mai bune valori. Deși trăim într-o lume în care lucrurile obținute ușor sunt la tot pasul, artista vrea ca cei doi copii ai săi să fie diferiți și să muncească pentru tot ceea ce își doresc.
Andreei Bănică nu i-ar fi fost deloc greu să le dea celor mici oricât de mulți bani și-ar fi dorit ei, dar nu acesta este modul în care a vrut să îi educe. Tocmai de aceea, în timp ce mulți copii de vârsta ei petrec ore în șir pe social media, Sofia, fiica artistei este deja angajată.
Andreea își dorește ce este mai bun pentru copiii ei
În ultimii ani, vedeta a descoperit că are o pasiune pentru lumea afacerilor, așa că, împreună cu soțul ei cu care face o echipă extraordinară pe toate planurile, aceasta și-a deschis propriul hotel la malul mării. Afacerea merge ca pe roate, iar condițiile pe care le oferă clienților sunt ireproșabile.
În incinta hotelului fucționează și un magazin, acolo unde Andreea și-a angajat fiica în regim part-time. Gestul artistei este cu atât mai mult de apreciat, cu cât situația lor financiară nu a fost deloc una problematică ci, din contră.
Sofia nu a fost prea încântată la început, dar acum, după ce a văzut că munca poate aduce satisfacții financiare și o poate dezvolta pe mai multe planuri, a început să se descurce din ce în ce mai bine și să îmbrățișeze ideea mamei sale.