Sarah, fiica cea mică a Anamariei Prodan, ținta internauților. Aceștia s-au arătat nemulțumiți de felul în care tânăra arată. Mulți internauți îi scriu să apeleze la medicii esteticieni.

Anamaria Prodan este o femeie împlinită din toate punctele de vedere. Ea se împacă foarte bine cu cariera și rolul de mamă. Vedeta este foarte mândră de cei patru copii ai săi. Anamaria postează foarte des poze cu aceștia pe rețelele de socializare. Totuși, un lucru este cert. Cei mari se pot descurca singuri, întrucât au ajuns la vârsta la care își pot lua singuri deciziile. Chiar și așa, impresara ține să îi vegheze de aproape.

Internauții o sfătuiesc pe Sarah să recurgă la operații estetice

Instagram

Sarah este fiica cea mică a Anamariei Prodan, care provine din mariajul acesteia cu fostul baschetbalist Tiberiu Dumitrescu. Sarah are 21 de ani, a studiat în SUA și a ajuns să joace baschet în campionatul american. Din pricina sportului pe care îl practică, tânăra are și o înălțime destul de considerabilă, 1.83 m.

Atât Sarah cât și mama ei, Anamaria Prodan, postează foarte des pe conturile sale personale de Instagram. De fiecare dată când Sarah postează o poză, mama sa nu ezită să îi lase câte un comentariu.

Mai mult, tânăra nu excelează doar în sport, ci și în mediul online. Ea a devenit o mică vedetă pe rețelele de socializare. Ea uimește pe aproape toată lumea cu imaginile pe care le publică pe Instagram. Da, aproape toată lumea. Recent, Sarah a fost ținta haterilor. Se pare că mai mulți internauți au vrut să se amuze pe anumite părți ale corpului ei și anume, nasul!

Mai mulți urmăritori de-ai ei îi comentează zilnic la pozele postate de ea, să recurgă la rinoplastie. De ce? Răspunsul este unul cât se poate de simplu. Mulți internauți sunt de părere că, nasul fiicei Anamariei Prodan, este mult prea mare.

Totuși, Sarah alege să nu bage în seamă comentariile răutăcioase, lăsându-i pe internauții care se amuză pe seama ei, să vorbească în continuare.