Starea de urgență pare să le de-a de muncă polițiștilor, zilnic fiind date mii de amenzi pentru nerespectarea măsurilor impuse prin Ordonanțele Militare. Se pare că din aceste amenzi, nu toate sunt aplicate conform legii, iar unii polițiști fac abuz de starea în care se află România. Din ce în ce mai multe persoane fac plângeri publice cu privire la amenzi primite fără un motiv întemeiat.
Acesta este și cazul unui cuplu din Aiud, care nu fost amendați cu 4.000 de lei pentru că nu aveau trecut pe declarațiile pe proprie răspundere ora la care vor reveni acasă. Deși acest caz a fost mediatizat, Poliția Română nu a anunțat că s-ar fi luat măsuri și nici nu pare să fi dat directive pentru stoparea abuzurilor asupra cetățenilor.
Deoarece autoritățile nu au luat măsuri cu privire la aceste întâmplări, ele se repetă. De data aceasta este vorba despre un fermier din Timiș, amendat pentru același motiv: nu avea trecută pe declarație ora deplasării. Fermierul susține că a fost amendat de organele de poliție, deși mai fusese oprit de un alt echipaj care constatase că totul este în regulă.
”M-a oprit domnul polițist și pur și simplu mi-a dat amendă că așa a vrut el. Înainte de acest incident, m-a oprit alt echipaj la intersecția de la Iulius Mall din Timișoara și m-a verificat, mi-a cerut declarația pe propria răspundere și buletinul și oamenii legii au constatat că totul a fost în regulă și că declarația este corectă. Mi-au dat liber”, a declarat Gelu Barna, un fermier din Săcălaz, potrivit ziuadevest.ro.