Reclamă

Coaliția de guvernare ar putea lua o decizie care îi va emoționa pe toți pensionarii din România. Este vorba despre cea de-a 13-a pensie.  

Politicienii au discutat deja despre ajutorul financiar pe care ar urma să îl acorde pensionarilor care au venituri cuprinse între 1.000 și 1.500 de lei. Este aceeași situație care a avut loc și anul acesta, atunci când s-a acordat suma de 700 de lei, într-o singură tranșă. 

Se dau bani în plus de la stat

De asemenea, autoritățile vor să prelungească măsura de ajutor financiar privind vouchere de 50 de euro, care se acordă o dată la două luni, și anul viitor. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, recent, că pensiile vor fi majorate începând cu anul 2022, însă a precizat că acesta a ținut să precizeze că majorarea nu va fi mai mare de 11%. 

„Procentul cu care putem crește pensiile trebuie să fie acela cu care nu producem un deficit mai mare pe bugetul de pensii. Ca atare, în acest moment, limita la care ne referim este de aproximativ 11%. Propuneri au venit din mai multe direcții, noi suntem datori să ne păstrăm responsabilitatea și să venim cu acele propuneri care sunt sustenabile pe bugetul de stat”, a spus Nicolae Ciucă la finalul ședinței conducerii PNL.

Fericire mare pentru pensionari! Se întâmplă din ianuarie 2023: Bani în plus de la stat!

Nu sunt bani pentru creșterea pensiilor, ci doar pentru salariile primarilor

Cea de-a 13-a pensie ar fi un ajutor imens pentru pensionarii români. România este într-o situație economică atât de proastă, încât oamenii ajung să facă lucruri tragice din disperare. Sunt pensionari puși în situația în care sunt nevoiți să renunțe la medicamente pentru a-și plăti facturile. Mai mult, aceștia nu își mai permit nici măcar să își plătească alimentele de bază. 

Cu toate acestea, deși autoritățile statului spun în continuare că nu sunt bani pentru majorarea pensiilor, se pare că au fost bani pentru creșterea salariilor primarilor și a altor angajați. De asemenea, creșterea salariului minim, care a fost anunțată de la 1 ianuarie 2023, nu îi va ajuta pe oamenii de rând, ci doar pe cei care lucrează la stat. 


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro