Reclamă

Deși toamna și-a intrat în drepturi, iar mulți dintre români se pregătesc pentru a-și încălzi, locuințele, meteorologii aruncă bomba. Luna Octombrie vine cu o surpriză plăcută mai ales pentru cei nostalgici după sezonul estival.

„O mică vară” în plină toamnă

Încă din bătrâni se pune spune că în mijlocul toamnei, vine „o vară mai mică”. Acest lucru se traduce desigur prin câteva zile cu temperaturi ridicate. Anul 2023 nu face rabat de la această regulă. Astfel că, în curând, vremea caldă se așterne din nou peste România. Este anunțul de ultim moment venit din partea meteorologilor.

Chiar dacă nopțile vor fi reci, Octombrie va avea vreme stabilă și numeroase zile însorite.

De altfel, în unele zone ale țării, meteorologii susțin că mercurul va urca în termometre chiar până la 30 de grade.

României, precipitațiile se anunță a fi deficitare. Vor exista câteva zile ploioase însă doar în anumite zone.

Vom avea o toamnă lungă

După o vară lungă și caniculară urmează cum era de așteptat, o toamnă cel puțin la fel de călduroasă. Conform estimărilor meteorologilor, vremea va fi stabilă pe întreg parcursul următoarelor săptămâni. Dacă în alți ani, au căzut ninsori răzlețe  inclusiv în a doua lună de toamnă, în 2022 nu va fi cazul. De altfel, nici în luna Noiembrie nu vom avea zăpadă.

Potrivit datelor furnizate de ANM, prima zăpadă din acest an va cădea peste România abia după 4 Decembrie. În unele zone de munte însă, a nins deja de câteva ori. De exemplu pe Transfăgărășan s-a așternut deja zăpada încă de acum două săptămâni.

În contextul situației energetice pe care o traversează Europa, românii pot privi cu ochi buni schimbările meteo. Cel mai probabil, facturile la încălzire cu costuri mai mari vor fi resimțite abia din Decembrie.

Conform datelor publice, în 1962 a fost una dintre cele mai călduroase toamne. În luna Octombrie maximele au atins 39 de grade.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro