Reclamă

Fenomenul surprinzător privit de turiștii și localnicii de pe litoralul Mării Negre, în zona Costinești – 23 August, a stârnit interes și curiozitate. Într-un moment cu totul special, apa mării și-a schimbat culoarea, devenind turcoaz. Specialiștii au oferit explicații cu privire la această schimbare neașteptată de culoare.

Fenomenul la care localnicii și turiștii au fost martori se datorează dezvoltării algelor verzi în apropierea țărmului. Acestea au capacitatea de a reține carbonul care se dizolvă în Marea Neagră. Cei care se găsesc în apropierea zonei pot astfel admira un adevărat spectacol natural.

„Este vorba despre multiplicarea unei alge. Aceste alge sunt foarte importante, pentru că rețin carbon. Carbonul în exces din aer se dizolvă în mare și formează acid carbonic. Acum, cu aceste construcții desfășurate în ultima vreme, există și mai mult calciu. Astfel, se creează premisele ca aceste alge să se dezvolte”, a explicat biologul Adrian Bilbă, la Antena 3 CNN.

Pe lângă spectacolul oferit de apa care și-a schimbat culoarea în turcoaz, s-a remarcat și înflorirea macilor în anumite zone ale litoralului, contribuind astfel la frumusețea naturală a peisajului.

Totodată, un alt fenomen a stârnit interesul în cadrul Mării Negre. În luna februarie a acestui an, apa mării a căpătat o nuanță roșiatică, fenomen legat de lucrările de extindere costieră. Cercetătorii de la Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare Marină din Constanța au prelevat probe din apă în urma acestui fenomen. Nuanța roșiatică ar fi fost provocată de prezența argilei roșiatice. Fenomenul nu este însă unul nou, apa mării căpătând o nuanță similară și în aprilie anul trecut, moment în care a impresionat de asemenea turiștii.

Aceste fenomene naturale reprezintă o dovadă a complexității și diversității mediului natural, iar observarea lor este un privilegiu pentru cei care se află în această perioadă pe litoralul Mării Negre.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro