Reclamă
Reclamă

O femeie de 52 de ani a fost prinsă în flagrant în judeţul Constanţa după ce a furat bijuteriile unei femei de 76 de ani sub pretextul că doreşte să i le descânte. Polițiștii din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale – Sector 3 au colaborat pentru acest caz.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Capitalei, cei trei suspecți, femeia și doi bărbați, au folosit același modus operandi în mai multe cazuri. Se pare că aceștia abordau persoane în vârstă, oferindu-se să le descânte bijuteriile sau să le prezică viitorul. Polițiștii au aflat că suspecții se aflau în județul Constanța și au acționat pentru a-i prinde.

„Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că trei persoane, o femeie în vârstă de 52 de ani şi doi bărbaţi, ar avea preocupări de natură infracţională, pe linia infracţiunilor de înşelăciune şi furt, comise sub pretextul oferirii persoanelor de vârstă înaintată a unor produse drept pomană, ori a prezicerii viitorului acestora, prin diferite ritualuri”, au declarat polițiștii conform News.ro.

Reclamă

Cei trei suspecți au fost prinși în flagrant marți seara. În timp ce doi bărbaţi asigurau paza locului pentru a nu fi surprinși, femeia deposedase victima de cercei, un inel și un lănțișor, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 4.000 de lei. „Bănuiţii au fost imobilizaţi şi conduşi la audieri. De asemenea, în momentul depistării, au fost găsite bijuteriile sustrase femeii de 76 de ani, precum şi mai multe bijuterii din metal galben, ce imitau bijuteriile din aur folosite la comiterea faptelor”, au precizat polițiștii.

Anchetatorii au mai stabilit că femeia în cauză a comis cel puţin două fapte similare. La data de 29 mai a furat două inele aparținând unei bătrâne de 73 de ani, iar la 1 iulie, folosind același pretext, a furat un lănțișor și o verighetă de la o femeie de 68 de ani din Teleorman.

Femeia și cei doi bărbați suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro