Femeile căsătorite sunt, în general, „chinuite” de soacrele lor. Însă în cazul unei bătrâne din Alba, este tocmai invers. A ajuns la poliție din cauza nurorii sale, care o terorizează de când s-a măritat cu fiul femeii.

O femeie în vârstă de 67 de ani a apelat disperată la ajutorul oamenilor legii, din cauza nurorii sale. Fiul ei s-a căsătorit și și-a adus soția să locuiască în gospodăria mamei.

Doar că pentru bătrână, acesta a fost începutul unul lung șir de amenințări și scandaluri. Cele două nu se înțeleg deloc, iar nora ar fi cea care ar începe de fiecare dată cearta.

Pentru că nu mai suporta situația, femeia a fost nevoită să meargă la Poliție ca să scape de noră. Ea le-a povestit oamenilor legii că soția fiului său este agresivă și că nu doar o dată a încercat să o lovească. Totul s-ar datora consumului de alcool. După ce bea, nora se pare că are chef de ceartă și-și varsă nervii pe soacră.

Oamenii legii au intervenit imediat și au deschis un dosar penal pentru violență în familie și amenințare.

Doar că și așa, bătrâna din Alba nu se simțea în siguranță. S-a temut că nora ei va continua să o terorizeze, așa că a merg mai departe și a ajuns în instanță.

Femeia a cerut ordin de protecție împotriva nurorii sale

Ea le-a cerut judecătorilor un ordin de protecție pe numele nurorii sale. Iar după ce au ascultat povestea și au văzut dovezile, magistrații au considerat că e necesar să fie luate măsuri împotriva femeii violente.

Așa că au emis ordinul solicitat, valabil pentru o perioadă de 30 de zile. Așa că nurora femeii a fost nevoită să părăsească locuința pe care o împărțeau și să-și găsească alt loc unde să stea. În plus, ea nu are voie să nu se apropie mai mult de 50 de metri de locuința soacrei.

Dacă va încălca ordinul de protecție, riscă să ajungă în spatele gratiilor. Conform legii, acest lucru este considerat infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni, până la 5 ani.