Reclamă

Feli a avut o reacție vehementă în mediul online, după o întâmplare mai puțin fericită din viața ei. Vedeta a fost plecată pentru câteva zile în vacanță, iar când s-a întors a avut parte de o „surpriză” neplăcută. Cu o ochii în lacrimi și extrem de afectată, artista le-a povestit internauților ce s-a întâmplat.

Feli este o mare iubitoare de animale, iar de 11 ani motanul Shumma face parte din familia ei. Recent, artista a fost plecată în vacanță, iar timp de 10 zilei și-a lăsat motanul în grija unor specialiști. Mai exact, Shumma a mers la un hotel de animale, unde, din păcate, nu a fost tratat așa cum trebuie. Atunci când s-a întors acasă, Feli și-a găsit animalul de companie cu mai multe răni pe corp și traumatizat. Când a văzut ce i s-a întâmplat motanului ei, Feli a luat foc, le-a povestit tuturor cum au decurs lucrurile și le-a arătat mai multe fotografii.

„E de datoria mea să povestesc despre experiența urâtă pe care a avut-o motanul meu, pe care l-am cazat la un pet hotel, cât am fost în vacanță. Cu rugăminte să îl și deparaziteze și să îl și tundă. O să urmeze niște poze urâte. (…) Am sunat într-o săptămână de trei ori ca să mi se trimită niște poze să văd ce face pisica și nu am primit nimic.

Am ajuns acasă și în ziua în care a trebuit sa îl iau de acolo m-am sunat o domnișoară să își ceară scuze că nu a apucat să îl tundă pentru că a avut foarte mult de lucru. Nu a fost nici-o problemă. O să vă las niște poze să vedeți ce înseamnă ca o fost „puțin ciupit”, pentru că ei au zis că a fost agresiv. Toți prietenii mei știu că motanul nu este unul agresiv.”, a spus Feli.

Feli, reacție vehementă în mediul online! Vedeta a apărut cu ochii în lacrimi și la capătul puterilor. Ce i s-a întâmplat
Instagram

„Motanul stă traumatizat și încă tremură”

Feli a făcut publică povestea sa pentru a trage un semnal de alarmă și a avertiza iubitorii de animale să aibă multă grijă atunci când aleg un loc unde să își lase patrupedele. Vedeta cu greu a reușit să se calmeze după că a văzut chinul prin care motanul ei a trecut.

„Shumma e în viața mea de când avea 2 luni de zile și nu s-a întâmplat niciodată să fie agresiv. Dacă azi a „capsat” pe cineva, a fost pentru că acel cineva l-a adus în starea din pozele atașate. Era carne vie. Groaznic! Este primul review pe care îl dau și o să arăt tuturor că, contra cum vă lăudați pe site, aveți angajați care nu au ce căuta acolo. Motanul stă traumatizat și încă tremură.”, a mai spus Feli.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro