Reclamă

Feli, cunoscută și ca Adele de România, are o frumoasă carieră muzicală. Vedeta s-a lansat odată cu participarea la show-ul Vocea României, ajungând până în semifinale. După încheierea concursului, vedeta a legat o strânsă prietenie cu Smiley și a semnat un contract cu casa lui de producție.

Membră a HaHaHa Production, blondina a realizat multe proiecte muzicale de succes. Compozitoare a propriilor versuri, artista a ajuns rapid la inimile celor care o ascultă prin intensitatea cuvintelor pe care le cântă și a emoției pe care o transmite.

Care este cel mai mare dor al său?

Recent, prietena lui Smiley a postat o fotografie pe contul ei de Instagram. O imagine cu ea pe scenă, cântând, de pe vremea când nu exista distanțare socială, iar concertele se desfășurau cu public, este ceea ce a împărtășit Feli cu fanii săi de pe Instagram.

Feli a mărturisit care este cel mai mare dor al său / FOTO

Dor a scris vedeta pe fotografia care îi stârnește nostalgie. De câteva luni bune, artista nu a mai interacționat cu publicul ei, nu a mai urcat pe scenă, nu a mai cântat în fața unei mulțimi. Dorul față de pasiunea ei este mare, mai ales că situația nu se prezintă tocmai bine.

Probabil că Feli va mai avea ceva de așteptat până va reveni pe scenă. Până atunci, dorul va fi din ce în ce mai puternic. Cu această situație se confruntă toți artiștii care postează frecvent imagini de pe vremea când își puteau face meseria fără restricții.

Viața personală a lui Feli Donose

În prezent, vedeta este logodită și urmează să se căsătorească cu tatăl fetiței ei, Cătălin. Cei doi o au împreună pe micuța Nora Luna care a împlinit recent doi ani. Fericirea roiește în sufletul artistei și împărtășește frecvent acest aspect cu fanii ei.

Vedeta a mărturisit că este liniștită, fericită și că trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa. Pentru fetița ei, cântăreața a compus și o melodie extrem de apreciată de ascultătorii ei.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro