S-ar putea crede că viața unui artist este presărată numai cu bucurii, atenție și reușite, însă, în realitate, nu este deloc așa. Feli este dovada vie că viața îți poate da, dar foarte bine îți poate și lua când nu te aștepți. Se pare că artista a suferit de o boală cruntă care acaparează din ce în ce mai multe persoane în ziua de astăzi.
Feli nu se sfiește să recunoască faptul că a suferit foarte tare din cauza depresiei. Din cauza relațiilor toxice din viața ei, frumoasa cântăreață a clacat la un moment dat. A reușit să treacă peste această perioadă neagră din viață, însă cu eforturi substanțiale.
Acum are o familie împlinită, fericită și întreagă, nu mai are niciun motiv pentru care să mai fie nefericită, însă aceasta face în continuare terapiile care au ajutat-o să învingă depresia. Aceste terapii energetice îi aduc stare de bine, spune vedeta.
”Nu știu să zic dacă sunt credincioasă. Cred că mai mult sunt spirituală. Am eu așa legătura mea cu Dumnezeu. Eu îi zic Dumnezeu, unii zic Universul, unii zic Cerurile. Eu merg pe drumul ăsta cam de vreo 8-9 ani, după o depresie din aia imensă de m-a pus la pământ, de nu mai știam nici cum mă cheamă, nici unde sunt. Când am luat-o pe drumul ăsta simțeam așa că nu mă mai bucura nimic. Atunci am zis să văd care e treaba cu meditațiile, ce înseamnă chakrele astea. Bine nu m-am dus într-o extremă. Am început să fac exerciții de respirație, să fac tot felul de meditații, după care am început să merg la terapie la o tipă care este pe infoenergetică. Eu cred că pe Pământul ăsta sunt oameni cu har”, a mărturist frumoasa artistă Feli.
Lucrurile s-au așezat în viața ei ușor ușor, însă episodul neplăcut nu poate fi uitat, dat fiind faptul că depresia a fost destul de puternică, după cum relatează artista. Terapia energetică a ajutat-o foarte mult și o ajută în continuare să aibă o stare psihică foarte bună, relatează aceasta.
„Mă duc de 4 ani la cineva care m-a ajutat să văd altfel lucrurile. M-a pus foarte bine pe picioare și am început să fiu mai atentă la ce scriu, ce muzică ascult, ce carte citesc”.