FCSB a început pregătirea pentru meciul cu Dinamo care se va disputa duminică, 16 februarie, începând cu ora 20.00.

Se pare că la FCSB se anunță reveniri importante pentru partida contra celor de la Dinamo. Partida va fi una încinsă, fiind vorba despre cel mai așteptat meci, dintre două mari rivale. Mai mult decât atât, cei de la Peluza Nord și-au anunțat reîntoarcerea pe stadion începând cu acest meci.

Bogdan Vintilă vorbește despre accidentații Ovidiu Popescu și Ionuț Panțiru, spunând că aceștia ar putea reveni pe teren duminică.

„Nu avem probleme de lot, în acest moment. Ovidiu Popescu e posibil să joace până la play-off. Pentru Panțiru așteptăm să vedem ce zice domnul doctor. Sunt lovituri, nu sunt probleme de ordin muscular la cei doi. Panțiru a pus piciorul într-o contră și i-a sărit genunchiul”, a spus Bogdan Vintilă.

Dinamo a pierdut duminică seara în fața celor de la FC Voluntari cu scorul 1-2 și nu mai are șanse să prindă play-off-ul.