Reclamă

FBI a anunțat o recompensă de 50.000 de dolari pentru informaţii care ar putea duce la arestarea şi extrădarea lui Ryan James Wedding, fost sportiv olimpic canadian. Acesta este acuzat de uciderea a patru persoane și de conducerea unei reţele de trafic de droguri care transporta cantități mari de cocaină în SUA, conform The Guardian și News.ro.

În vârstă de 43 de ani, Wedding locuia în Mexic și este căutat pentru implicarea sa într-o grupare infracțională, cu acuzații care includ crimă, conspiraţie pentru distribuirea de cocaină şi alte infracţiuni. Procurorii americani au indicat că reţeaua condusă de el transporta cantităţi mari de cocaină din Columbia prin Mexic şi California către Canada și alte locații din Statele Unite, utilizând camioane.

Wedding se confruntă cu acuzaţii de trafic de droguri şi în Canada, încă nerezolvate, din 2015. Este una dintre cele 16 persoane acuzate într-un caz legat de o reţea care transporta 60 de tone de cocaină anual, dintre care patru suspecți sunt încă în libertate, a precizat Martin Estrada, procuror în Los Angeles.

Martin Estrada a declarat despre Wedding: „El a ales să devină un mare traficant de droguri şi a ales să devină un criminal”. Autorităţile americane au arestat 12 persoane în Florida, Michigan, Canada, Columbia şi Mexic în legătură cu acest caz.

Potrivit FBI, gruparea ar fi ucis doi membri ai unei familii din Canada ca răzbunare pentru furtul unui transport de droguri, incident considerat de către oficiali un caz de identitate greșită, dar și alte două persoane. Autorităţile au confiscat cocaină, arme, muniție, numerar și peste 3 milioane de dolari în criptomonedă în urma anchetei.

Ryan James Wedding a reprezentat Canada la Jocurile Olimpice de iarnă din 2002 de la Salt Lake City la snowboarding, dar acum se confruntă cu multiple acuzații de trafic de droguri. În 2010, a fost condamnat în SUA pentru conspirație în vederea distribuirii de cocaină, iar documentele federale arată că, după eliberare, și-ar fi reluat activitățile infracționale având suportul Cartelului Sinaloa din Mexic.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro