Reclamă
Reclamă

După o noapte și o zi de căutări, fata de 14 ani dispărută din Ilfov a fost găsită. Alături de ea era și minorul de 2 ani, care se pare că era nepotul său. Oamenii legii i-au dat de urmă după ce în urmă cu 24 de ore s-a emis mesaj ROAlert.

Fata de 14 ani dispărută, pentru care s-a dat ROAlert, a fost găsită

Minca Ioana-Beatrice-Rebeca, o adolescentă în vârstă de 14 ani din localitatea Chitilia, județul Ilfov, a dispărut luni, 4 septembrie, la orele după-amiezii. Când nu a mai ajuns acasă, rudele sale au semnalat dispariția la 112.

Autoritățile au fost puse în alertă, iar pentru găsirea fetei s-a apelat și la ajutorul populației. Un mesaj ROAlert cu descrierea sa a fost trimis la scurt timp. Toți cei care au văzut-o pe fată au fost rugați să contacteze imediat oamenii legii și să-i ajute în găsirea acesteia.

La nici 24 de ore, oamenii legii au reușit să-i dea de urmă tinerei. Singurul lucru pe care îl știau era că a plecat să se vadă cu sora iubitului său, luându-l și pe nepotul său, de doar 1 an și 10 luni cu ea. Nu s-a mai întors acasă, așa că polițiștii au pornit pe urmele sale.

Reclamă

Unde a fost găsită minora și băiețelul de aproape 2 ani

Au găsit-o în casa iubitului său, unde se pare că fusese dusă de sora acestuia. Poliţiştii oraşului Buftea şi poliţiştii oraşului Răcari, din judeţul Dâmboviţa, au găsit-o pe fată la o adresă din localitatea Ghimpaţi. Nu este clar cum a ajuns minora acolo și nici ce s-a întâmplat în orele în care a fost plecată de acasă.

Cei doi copii au fost preluați se oamenii legii și se află în acest moment în custodia acestora. Verificările demarate vor arăta ce s-a întâmplat, de fapt, și dacă este vorba despre o răpire sau dacă fata a vrut să meargă de bunăvoie acolo.

Polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov au demarat o anchetă în acest sens.

Reclamă
Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro