Reclamă

Lupta cu pandemia creată de coronavirus este foarte importanta în aceste momente pentru România. Cadrele medicale din linia I, deși nu au echipamentele necesare, se luptă cu virusul cumplit. Pe lângă aceștia sunt și cei din industria farmaceutică, care i-au contact zilnic cu persoane necunoscute.

Asociația Farmaciilor Independente Ethica (AFIE) le solicită autorităților printr-un comunicat de presă luarea de măsuri urgente. Aceștia cer să le fie asigurată protecția celor aflați în prima linie, implicați în ajutorul pacientului.

„În ultimul timp, statul român a propus şi adoptat o serie de prevederi care vin în sprijinul pacienților și al profesioniștilor care lucrează în domeniul sănătății, precum suspendarea temporară a exportului paralel pentru medicamentele care se eliberează pe bază de prescripție medicală și clarificarea cadrului legal de oferire a consultației prin telefon de către medicii de familie”, anunță, într-un comunicat de presă, Asociația Farmaciilor Independente, conform Mediafax.

Sprijin direct pentru protejarea farmaciștilor

„Farmaciștii din farmaciile comunitare, care lucrează în sprijinul populației, sunt printre cei mai expuși și direct afectați de contactul cu pacienții. Deși farmaciile independente au luat toate măsurile de protecție pentru personalul farmaceutic, precum montarea paravanelor, dezinfectarea suprafețelor și spațiilor, restricționarea intrării în farmacie a mai mult de două persoane, păstrarea distanței între persoanele care așteaptă, majoritatea materialelor de protecție individuală, pentru farmaciști și asistenți de farmacie, lipsesc de la furnizori”, reclamă sursa citată.

Președintele asociației susține că autoritățile ignoră farmaciștii și riscul la care se expun aceștia zi de zi.

„Farmaciștii lucrează în aceste zile în sprijinul populației, sub numeroase solicitări și sub presiunea lipsei medicamentelor și a materialelor sanitare din farmacii. Cu toate acestea, farmaciștii sunt ignorați de către autorități, care până în acest moment nu au comunicat niciun aspect privind măsuri prin care farmaciștii din România să fie cu adevărat protejați. Autoritățile din domeniu trebuie să se asigure că cei care mențin starea de sănătate a populației sunt la rândul lor protejați și sănătoși. Solicităm astfel ca statul român să dispună de urgență măsuri de protecție pentru farmaciști!”, a declarat președintele AFIE, farm. Sânziana Mardale.

Materialele de protecție corespunzătoare pentru farmacii se referă la măști, în primul rând, mănuși, substanțe dezinfectante, viziere de protecție și alte produse, care lipsesc de la furnizori și pe care farmaciile nu le pot achiziționa.

„Farmaciile independente doresc să poată măcar achiziţiona aceste produse de protecție, şi acestea să fie disponibile la furnizori. Ar fi indicată şi existența unui sprijin minim din partea autorităţilor, prin intermediul Direcților de Sănătate Publică Județene, (de exemplu, 3 măști/zi și 5 mănuși/zi) pentru fiecare farmacist sau asistent de farmacie. Nu putem ajuta populația dacă noi nu suntem protejați. Farmacia comunitară nu poate să funcționeze fără farmaciști, astfel încât este probabil ca o parte dintre farmacii să se închidă atunci când vor apărea cazuri confirmate cu SARS-CoV-2.”, a mai adăugat farm. Sânziana Mardale.

Testarea cadrelor medicale

Asociația farmaciștilor consideră vitală testarea cu prioritate a personalului din domeniul sănătăţii, mai ales a celor din linia I.

„Reiterăm faptul că AFIE a transmis o serie de adrese către Președinție, Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, împreună și cu alți parteneri (Asociația Dăruiește Viață, Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie, Colegiul Farmaciștilor din România), prin care au fost solicitate o serie de măsuri suplimentare care să vină în sprijinul pacienților cronici și care să ajute profesioniștii din domeniul sănătății să își desfășoare activitatea sub presiunea pandemiei. Dintre acestea, amintim:
 Dislocarea stocurilor de medicamente de la distribuitori către farmacii pentru ca pacienții cronici să aibă acces la tratament și pentru a evita întreruperile de tratament sau interacțiunile cu mai multe farmacii pentru a găsi medicația necesară;
 Asigurarea materialelor de protecție corespunzătoare pentru farmaciști și asistenți de farmacie (mănuși, măști, substanțe dezinfectante, viziere de protecție și alte produse) în cantități suficiente, în contextul lipsei acestora de la furnizori;
 Asigurarea necesarului de medicamente și materiale sanitare pentru farmaciile comunitare, astfel încât acestea să poată să răspundă nevoii populației;
 Derogarea de la orice obligație de semnare fizică de către pacient sau aparținător în cazul eliberării prescripțiilor medicale electronice, pentru a se evita cât mai mult contactul direct;
 Derogarea farmaciilor de la programul de funcționare declarat și eliminarea birocrației, astfel încât farmaciile comunitare să poată să asigure dezinfectarea corespunzătoare a spațiilor și suprafețelor;
 Exceptarea unităților farmaceutice, pe lângă cea a unităților sanitare publice, de la prevederile Legii nr. 19/2020, pentru a se asigura accesul pacienților la medicamente și a se evita închiderea farmaciilor”, conform sursei citate anterior.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro