La 42 de ani, Victor Slav este într-o formă de zile mari. Pătrățelele acestuia încă reușesc să cucerească numeroase domnișoare, iar mulți se întrebă ce face pentru a arăta așa. Se pare că vedeta are un mic truc la care apelează de ceva timp. Cu ajutorul acestuia reușește să se mențină în formă chiar dacă nu mai petrece așa mult timp în sala de antrenamente.
Victor Slav a muncit pentru a obține un corp bine lucrat, însă recunoaște că în ultimul timp nu a mai prea ajuns la sală. De asemenea, nici în ceea ce privește regimul alimentar nu își impune restricții. Cu toate aceste reușește să se mențină într-o formă bună și asta pentru ca apelează la fasting. Mai exact, acesta mănâncă doar într-un interval de opt ore din zi, iar în restul de 16 nu se atinge de nimic. Prin această metodă, vedeta reușește să se mențină în formă și să își satisfacă și toate poftele culinare.
„Nu pot spune că mănânc același lucru în fiecare zi, diversific mult. În ultima perioadă, am fost foarte ocupat și nu am mai ajuns la sală de două luni, știu că pare incredibil, însă ăsta este adevărul. Dar în perioada asta, când nu merg regulat la sport și nici nu mănânc corect, țin fasting. Din 24 de ore ale unei zile mănânc în doar 8 ore, ce doresc, dar în cantități rezonabile. În celelalte 16, în mod normal 8 ore le dorm și în celelalte nu mănânc, las organismul să proceseze mâncarea.”, a declarat Victor Slav, potrivit viva.ro.
Victor Slav, un gurmand absolut
Victor Slav este un mare gurmand și recunoaște că uneori îi vine greu să se abțină în fața unei porții delicioase dar calorice de mâncare. Acesta iubește bucătăria italienească, iar pastele îl dau pe spate. De asemenea, acesta nu poate rezista nici în fața unui steak făcut așa cum trebuie.
Chiar dacă iubește mâncare, Victor Slav nu intră prea des în bucătărie și nici talente de bucătar iscusit nu are. Însă nu trebuie să își facă griji în privința acestui aspect, mai ales având în vedere că recent și-a deschis un restaurant.
„Gătesc lucruri ușoare, pentru că nu am timp, dar mă descurc la nevoie. Trebuie să am o dispoziție mai relaxată, să nu fiu într-o perioadă aglomerată. Sunt gurmand de felul meu și îmi place să mănânc și să încerc preparate noi. Îmi place foarte mult bucătăria italienească și ador steak-urile.”, a mai spus Victor Slav.