Reclamă
Reclamă

Patru membri ai celei mai bogate familii din Marea Britanie au fost condamnați la închisoare pentru exploatarea angajaților casnici aduși din India pentru a lucra la vila acestora din Elveția, conform BBC. Prakash și Kamal Hinduja, alături de fiul lor și soția acestuia, au fost găsiți vinovați pentru exploatare și angajare ilegală de către un tribunal din Elveția, primind sentințe de la patru la patru ani și jumătate de închisoare.

Cea mai gravă acuzație din dosar este de trafic de persoane. Într-o declarație, avocatul Robert Assael, care îi reprezintă pe membrii familiei Hinduja, a spus: „Sunt șocat. O să ne luptăm până la capăt” și a anunțat că va face recurs la decizie.

Angajații familiei Hinduja au susținut în instanță că erau plătiți cu doar 7 lire sterline pe zi pentru a lucra până la 18 ore, o sumă mult sub nivelul cerut de legea elvețiană. Mai mult, aceștia au afirmat că le-au fost confiscate pașapoartele și li s-a permis rareori să părăsească vila din Genova.

Reclamă

Conform declarațiilor unora dintre angajați, familiei Hinduja le-a permis foarte rar să iasă din reședința lor din Elveția. În replică, avocații familiei britanice au susținut că angajații au primit mai multe beneficii și că li s-a permis părăsirea vilei. Procurorii au evidențiat în timpul procesului că familia a cheltuit mai mulți bani pe câinele lor decât pe angajații casnici.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro