I.T.P.F au oferit o serie de declarații legate de falsurile descoperite luni, 30 martie, la granița României cu Republica Moldova. Polițiștii de frontieră au descoperit un talon de inspecție tehnică și un permis de conducere, ambele false.
Deținătorul ITP-ului falsificat susține că nu știe nimic despre acest lucru. Cetățeanul moldovean care deținea permisul fals a recunoscut că l-a achiziționat contra sumei de 50 de euro.
Cu acte false la granița cu România
„Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la doi cetăţeni din R. Moldova, care deţineau documente false – unul un talon care atestă efectuarea inspecţiei tehnice, cel de al doilea un permis de conducere cu însemnele Republicii Moldova.
În data de 30 martie a.c, în jurul orei 20.20, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, pentru efectuarea formalităţilor necesare controlului pentru trecerea frontierei, pe sensul de ieşire din România, cetățeanul din R. Moldova P.I., în vârstă de 44 de ani, care conducea, un autoturism marca Ford Focus, înmatriculat în Franţa.
Bărbatul era însoţit de cetăţeanul moldovean C.M., în vârstă de 27 de ani.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la autenticitatea talonului care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice pentru autoturism, iar C.M. ar deţine asupra sa documente false, polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra bărbatului.
În urma verificărilor suplimentare efectuate, colegii noştri au stabilit că autocolantul care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond specifice unuia autentic, fiind fals. Totodată, în bagajele aparţinând lui C.M. a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele Republicii Moldova, care s-a dovedit a fi fals.
Cu privire la cele constatate, C.M. a declarat că a achiziţionat permisul de conducere de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, plătind suma de 50 de euro, iar P.I. a afirmat că nu avea cunoştinţă despre faptul că talonul care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice este fals.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals în cazul lui P.I. şi fals material în înscrisuri oficiale în cazul lui C.M.”, a declarat purtătorul de cuvânt al I.T.P.F. Iaşi, Comisar-şef de poliţie Denis Lazăr.