Între locul de muncă și datoriile de familie, pierdem șirul lucrurilor pe care le avem de făcut într-o singură zi și ajungem să renunțăm la ceea ce ne face fericiți. Dar dacă ar exista o modalitate să avem timp pentru toate?
Rutina noastră de zi cu zi poate fi ușurată prin intermediul unei reguli simple, ușor aplicabile: regula de 3 minute.
Ce presupune această regulă? Nimic mai simplu: dacă un lucru necesită mai puțin de 3 minute pentru a fi făcut, fă-l exact în momentul acela.
Nu aștepta finalul de săptămână pentru curățenia generală. Durează mai puțin de 3 minute să strângi hainele de pe scaunul mult prea aglomerat de ele, să așezi lucrurile în dulap, să speli cele câteva vase strânse după masă, să aduni hainele murdare și să pornești mașina de spălat.
Chiar dacă par sarcini care necesită mult timp, adevărul este că acestea au o durata extinsă doar pentru că noi le permitem asta. Avem tendința să anulăm lucrurile până în ultimul moment. În realitate, făcute în fiecare zi, lucrurile acestea banale ne pot asigura o seară liniștită alături de familie sau un sfârșit de săptămână fără prea multe bătăi de cap.
Ești dispus să sacrifici 3 minute din ziua ta acum pentru a avea mai mult timp liber mai târziu? Răspunsul ar trebui să fie unul simplu.