Reclamă

Subiectul legat de extratereștrii a fost mereu în centrul atenției, iar acum, mai mult ca niciodată se vorbește despre faptul că nu am fi singuri în Univers. Dacă până acum am avut ocazia să vedem extratereștrii doar în filme, mai nou, americanii au pus pe masă primele dovezi elocvente ale existenței lor.

Extratereștrii au fost mereu un subiect de analiză și de discuție. Existența lor i-a preocupat până și pe cei mai mari oameni de știință, iar ieri, tot ceea ce știam sau am auzit, vreodată, despre extratereștrii s-a schimbat la 180 de grade. Pentru prima dată, întreaga omenire a asistat la un moment istoric în care a fost prezentat în public corpul unui extraterestru.

Totul a fost prezentat la Congresul din Mexic, iar declarațiile a doi experți care studiază acest fenomen au lăsat o lume întreagă cu gura căscată. Jaime Mausssan, unul dintre oamenii de știință a adus în fața auditoriului două cutii. În timp ce își expunea ipotezele, Jaime și colegul lui au descoperit o cutie, chiar pe cea cu corpul extraterestrului.

Extratereștrii nu mai sunt un mit. Primele dovezi reale ale existenței lor, descoperite în Peru

Extratereștrii sunt printre noi

Corpul extraterestrului arăta la fel cum este prezentat prin filme și anume, o figură micuță, cap mare, copr mic și trei degete. Maussan a spus că acest corp a fost găsit în Peru în 2017 și se estimează că ar fi vechi de 1.000 de ani. Ba chiar unul dintre corpuri s-a presupus că este al unui extraterestrul însărcinat.

“Nu sunt mumii. Sunt corpuri care nu au suferit nicio modificare din partea noastră.”, a spus unul dintre oamenii de știință. Această descoperire vine la scurt timp după, acum aproape o lună, un doctor militar a vorbit despre existența extratereștrilor și despre dovezile pe care le are statul american în posesie. Momentan, sunt ridicate multe semne de întrebare cu privire la corpurile prezentate, iar publicul așteaptă și mai mult dovezi și declarații din partea specialiștilor.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro