Reclamă

Salina Turda se pregătește pentru deschiderea minei Iosif, un nou spațiu subteran care va oferi o experiență unică vizitatorilor. Autoritățile locale estimează că, odată cu investițiile de peste 25 de milioane de euro, numărul turiștilor ar putea ajunge la 1,2 – 1,5 milioane anual.

Mina Iosif, cunoscută și sub numele de Sala Ecourilor, a fost o sursă importantă de sare timp de 150 de ani, fiind exploatată încă din 1740. Aceasta este o mină în formă de clopot, având o adâncime de 115 metri, care în prezent poate fi vizitată doar de la nivelul balconului, conform Mădălinei Craiu, ghid la Salina Turda.

Anul viitor se plănuiește începerea lucrărilor de extindere, care ar trebui să dureze doi ani. „Se va întinde pe circa 10 mii metri pătrați, estimările de finanțare sunt undeva la 25,5 milioane de euro. Noua salină, în mod practic, va duce la o dublare a numărului de vizitatori”, a declarat Cristian Matei, primarul orașului Turda.

Accesul în interiorul minei se va realiza cu cinci lifturi panoramice, capabile să transporte până la 64 de persoane odată. Pe lângă acestea, vizitatorii se vor bucura de un râu artificial și de alei suspendate, pentru a putea explora mai bine minunile naturale ascunse în subteran.

Până la finalizarea lucrărilor, Salina Turda oferă turiștilor actuali o varietate de activități, de la plimbări cu barca sau cu roata panoramică, până la un loc de joacă pentru copii. Turiștii apreciază modernizările recente: „S-a modernizat foarte tare, e fantastic!”, a afirmat un vizitator entuziasmat. Alții subliniază oportunitățile oferite de aceste dezvoltări: „Este bine că încep să se facă lucruri noi și la noi în țară”, a spus o turistă.

În prezent, Salina Turda atrage aproximativ 600.000 de turiști anual, dar noul proiect ar putea dubla această cifră, oferind în același timp experiențe turistice mai variate și captivante.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro