Reclamă
Reclamă

Reprezentanţii ISU Braşov au intervenit, vineri seară, după ce mai multe explozii s-au produs la conductori electrici, la intersecţia străzilor Griviţei cu Mircea cel Bătrân din municipiul Brașov. Un număr de 46 de persoane au fost evacuate pe durata intervenţiei, iar o persoană a suferit un atac de panică şi a primit îngrijiri medicale.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brașov a fost alertat vineri seară cu privire la producerea unor explozii la conductori electrici în zona respectivă. Imediat, la fața locului s-au deplasat un echipaj CBRN, două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD.

„Au fost evacuate 46 de persoane şi, din fericire, nu s-au înregistrat victime. O singură persoană a suferit un atac de panică şi i s-a acordat asistenţă medicală la faţa locului”, a precizat reprezentantul ISU Brașov.

Reclamă

La locul incidentului au ajuns şi echipe de la Electrica și Distrigaz, care au intervenit pentru a remedia situația. Potrivit ISU Brașov, locatarii s-au putut întoarce în locuinţe după ce misiunea s-a finalizat.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro