O explozie a avut loc în această dimineața la o stație de încărcare ci gaz. Deflagrația a izbucnit în localitatea Pantelimon. În urma acesteia, o persoana a decedat. Autoritățile au intervenit de urgență în acest caz.
Explozie la o stație de încărcare cu gaz de lângă București
O explozie a avut loc în jurul orei 05:35 în această dimineață. Incidentul s-a întâmplat la o stație de alimentare CNG din localitatea Pantelimon, județul Iflov. Pompierii au fost solicitați să intervină în acest caz. Totul după ce un autoturism aflat în stație.
Explozia a fost una puternică, dar nu a fost urmată de un incendiu. În scurt timp a fost oprită alimentarea cu gaze, pentru ca pericolul izbucnirii incendiului să fie diminuat.
De altfel și traficul în zonă a fost restricționat din cauza acestui incident.
Când au ajuns la fața locului, autoritățile au găsit două victime. Una dintre acestea a fost transportată la spital în stare gravă.
A doua persoană care s-a aflat în preajmă la momentul exploziei a decedat pe loc.
Pompierii au intervenit cu patru autospeciale cu apă și spumă. De asemenea a fost adusă la fața locului și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime. A fost mobilizat în acest sens Detașamentul Special de Salvatori precum și un echipaj de descarcerare. De asemenea a ajuns la locul indicat și un echipaj CBRN și patru ambulanțe SMURD.
Știre în curs de actualizare.