Reclamă
Reclamă

Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă într-un fast food din localitatea 1 Decembrie, județul Ilfov. Trei persoane au fost rănite, printre care și un copil în vârstă de 9 ani au fost rănite. 

Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit în jurul prânzului, iar autoritățile au trimis două autospeciale de stingere cu apă și spumă și două echipaje SMURD la fața locului. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF), un bărbat în vârstă de 39 de ani și o femeie de 43 de ani au fost răniți, fiind transportați la spital. De asemenea, a fost rănit și un copil de 9 ani. 

Incendiu într-o shaormerie din Ilfov

„Astăzi, în jurul orei 13:40 am intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o shaormerie, situată în localitatea 1 Decembrie, județul Ilfov. In urma evenimentului au rezultat 3 victime care prezentau arsuri. Un bărbat în vârstă de 39 de ani și o femeie de 43 de ani au fost transportați la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Raparatorie și Arsuri, iar un minor în vârstă de 9 ani, a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii M.S. Curie. Au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă, două echipaje SMURD și un echipaj SABIF”, potrivit ISUBIF.

Explozie la o shaormerie din Ilfov! Un copil și doi adulți au fost transportați la spital

Reclamă

S-a deschis dosar penal

Potrivit autorităților, incendiul a fost cauzat de o butelie care a explodat în unitatea de tip shaormerie, unde lucra și unul dintre adulții răniți. 

Poliția a deschis un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă, nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă și vătămare corporală din culpă.

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro