O țeavă de gaze a explodat luni, pe Șoseaua Viilor din Sectorul 5 al Capitalei, incident ce a fost surprins de o cameră de bord foarte aproape de locul evenimentului.
În mod norocos, la momentul exploziei, nicio mașină nu trecea prin zonă. Un martor a declarat: „Au ajuns aici pompierii și angajați de la Distrigaz, compania de gaze, deoarece pricipala bănuială e că sub asfalt o țeavă de gaze care s-ar fi fisurat. Din informațiile pe care le avem, alimentarea cu gaz a fost oprită, astfel încât să nu fie niciun pericol aici în zonă.”
Imaginile surprinse arată numeroase mașini în apropiere de locul exploziei, așteptând la semafor la doar cinci metri distanță de locul unde s-a surpat șoseaua. Angajații de la Distrigaz continuă să verifice zona pentru a se asigura că țeava nu prezintă alte fisuri și că nu se va repeta un incident similar.
Polițiștii au stabilit un perimetru de siguranță pentru pietoni, în timp ce traficul este blocat pe banda afectată. Situația se preconizează a rămâne neschimbată în următoarele ore, deoarece zona necesită săpături pentru remedierea problemei și schimbarea țevii, fapt ce va afecta semnificativ traficul.