Criza economică este mai mult decât o posibilitate, atât pentru Statele Unite cât și pentru țările Europei, atât de puternic lovite de pandemie. Printre acestea din urmă se numără și Romînia, țara a cărei economie o duce oricum dintr-o criză în alta, ca un bolnav la terpaie intensivă, disperat să prindă o gură de aer. De data aceasta, avertizează specialiștii, gura de aer este destul de departe, mai ales în contextul ultimelor prognoze ale Băncii Centrale Europene.
“Stă ca un junghi, aşa, prognoza recentă a Băncii Centrale Europene. O recesiune între 5 şi 12% care s-ar putea să se întindă pe 2020, 2021, 2022. Această prognoză trebuie să fie un semnal de alarmă, pentru că efectele restricţiilor antiepidemice sunt producătoare de incertitudini. Trăim într-o lume incertă, vulnerabilă şi riscantă. Nu e de joacă cu asemenea lume. Ne confruntăm cu riscul unei contracţii economice cu o magnitudine şi cu o viteză nemaivăzute în timp de pace. Nu o spun eu, spune Banca Centrală Europenă”, a declarat Adrian Vasilescu, la Digi 24.
În ceea ce privește rata inflației, consultantul BNR a spus că deocamdată este în coridorul țintit, dar că această situație, cel mai probabil, se va schimba după data de 11 mai. Atunci urmează să se calculeze inflația pentru luna aprilie, o lună cu multe situații noi, în care multe afaceri fost închise, printre care și magazinele, rămânând deschise doar cele alimentare.
Într-un interviu acordat anterior, Vasilescu explica diferența majoră dintre criza actuală și cele anterioare, cum ar fi cea din 2008.
„Se suprapun trei crize. Este în primul rând o criză sanitară, în al doilea rând este o criză socială și în al treilea rând este o criză economică. Când trei crize una peste alta se suprapun, trebuie să ne gândim foarte bine cum vom ieși din acest impact”.