Alistair Blake, un bărbat din Australia de 61 de ani, a fost adus înapoi la viață de către medici după 90 de minute de moarte clinică. Evenimentul a avut loc în ianuarie 2019, când bărbatul a intrat în stop cardiac în timpul somnului, alături de soția sa, Melinda.
Melinda a început de urgență manevrele de resuscitare și a chemat ambulanța. Paramedicii ajunși la fața locului au continuat să încerce să îl resusciteze pe Alistair, utilizând chiar și un defibrilator pentru a-i administra șocuri electrice. Cu toate acestea, bărbatul nu dădea semne că și-ar reveni.
După 90 de minute de eforturi din partea echipajului medical, Alistair a început să aibă din nou puls. „Din punct de vedere tehnic, am fost mort timp de 90 de minute. Îmi amintesc că m-am culcat sâmbătă seara, iar următorul lucru pe care mi-l amintesc a fost că m-am trezit joi dimineață în timp ce mă mutau de la Terapie Intensivă la Chirurgie Cardiovasculară. Creierul meu pur și simplu a blocat ceea ce s-a întâmplat între aceste două momente”, a declarat Alistair, citat de Daily Star.
De atunci, Alistair a fost întrebat de nenumărate ori ce a văzut „dincolo” în timpul perioadei în care se afla în moarte clinică. El afirmă că nu a văzut nimic. „Mulți oameni mă întreabă dacă am văzut ceva. Nu, nu am văzut nimic. Fără lumini puternice, nimic de genul acesta. Nu știu ce este acolo, dar nu mă deranjează asta, atât timp cât sunt în formă și sunt sănătos”, a mai precizat el.