Viața lui Emily Burghelea pare desprinsă dintr-un film. Fosta concurentă de la „Bravo, ai stil!” s-a îndrăgostit de Andrei, a devenit mamă, soție, iar acum face toate demersurile posibile pentru ca familia ei să fie fericită zi de zi. Substanțial.ro vă prezintă, în exclusivitate, declarații savuroase despre viața de mamă a vedetei.
Într-un interviu savuros, Emily Burghelea a vorbit, în exclusivitate, pentru Substanțial.ro, despre viața minunată de familie, clipele memorabile pe care le trăiește alături de micuța ei, dar și despre dificultățile în este pusă atunci când micuța răcește.
“Însărcinată în 8 luni am plecat, cu acordul doctorului în Dubai! A fost ultima vacanță în 2… Am zis că vreau neapărat să ne întoarcem acolo și cu Amedea! Zis și făcut! Deși are doar 10 luni, Amedea a călătorit peste tot! Dubai, Grecia, Bulgaria, Republica Moldova. Din București am plecat cu ea la 2 săptămâni pentru prima dată! Și de atunci, nu ne-au mai stat picioarele! Toate aceste vacanțe o ajută să se dezvolte enorm! Eu și Andrei am ales să o creștem singuri tocmai de aceea, unde suntem noi este și ea. Nu sunt o mama fricoasa, o las să exploreze, și sunt lângă ea de fiecare dată! Spre exemplu, pe plajă din Dubai am îngropat-o în nisip! Cine ar mai face asta”, a declarat Emily Burghelea, în exclusivitate, pentru Substanțial.ro.
“Este cel mai greu moment..”
Fosta concurentă de la “Bravo, ai stil!” și-a deschis sufletul și a vorbit deschis despre momentele mai puțin plăcute de care a avut parte atunci când micuța ei s-a îmbolnăvit. Emily Burghelea este o mămică extrem de grijulie și nu se dezice de la nimic.
“Când Amedeei i se înfundă nasul, mie mi se taie respirația pentru că știu ce urmează. Momentele în care se simte rău sunt cele mai grele pentru mine. Atunci nimic nu mai contează. Mă dărâmă să o știu bolnăvioară. Mai ales atunci când răcește des. Până acum am ajuns la urgență de câteva ori dar nu am fost internate niciodată. Este foarte greu să îi scoți mucișorii unui bebeluși.
Andrei o ține, eu mă chinui cu batista bebelușului, cu aspiratorul să îi scot.. ea plânge. Este cel mai greu moment..Și adevărul este că fac față situației însă de fiecare dată, după ce o pun pe picioare, pic eu.. pentru că se adună oboseală.
Nu este ușor să faci și facultate și să ai grijă integral de puiul tău în același timp însă, sincer, nu aș schimbă nimic din toate astea! O zi din viață mea începe foarte de dimineață și se termină foarte târziu însă știu că toate aceste eforturi nu sunt în zadar! Sunt fundația unei vieți liniștite și pline de bucurii pe termen lung”, a conchis blondina.