Reclamă

Situația tensionată din Ucraina a făcut populația să fugă din calea războiului și să ceară ajutor în țările vecine. Tot mai mulți români s-au organizat și se implică în sprijinul oamenilor.

Românii din toată țara s-au unit pentru a ajuta refugiații de război veniți din Ucraina. La punctele de acces în țară, cozile de mașini se întind pe kilometri întregi. Dacă nu au mașină, aceștia trec pe jos sau folosesc bacul. Multe familii au fost despărțite din cauza războiului, putând să părăsească țara doar femeile și copiii. Bărbații cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani nu pot părăsi Ucraina.

Substantial.ro a intrat în posesia mai multor fotografii și videoclipuri cu situația actuală de la granița Isaccea. Mii de români s-au implicat pentru a ajuta poporul ucrainean.

Substantial.ro

La granița Isaccea, voluntarii s-au mobilizat ca trecerea să fie cât mai ușoară pentru ucraineni. În momentul în care intră în țară, românii îi primesc cu mâncare, apă, transport și cazare.

Pentru a arăta că sunt solidari cu țara lor și le pară rău de ceea ce se întâmplă, o parte dintre cei intrați în România au început să cânte imnul Ucrainei. La graniță a fost un moment emoționant pentru toată lumea. Persoanele care au fugit din calea războiului au plecat doar cu cele necesare băgate într-un troler și multă speranță în suflet că totul se va sfârși repede. La graniță, persoanele stau unele lângă altele pentru a mai atenua frigul alături de bagajele lor, singurele obiecte pe care le mai au.

Primarul din Isaccea s-a pregătit pentru venirea persoanelor din Ucraina

Primarul din Isaccea s-a pregătit pentru primirea refugiaților. Acesta a pregătit un centru în care pot sta câteva persoane, iar mai multe ONG-uri și firme private oferă cazare în zonă. Mai multe persoane care intră în țară, aleg să meargă în orașe mai mari pentru ajutor. Pentru a facilita comunicarea cu aceștia, a fost adus un traducător.

„Sunt paturi, e cald, au apă, au toalete, tot ce le trebuie pentru o noapte liniștită”, susține primarul din Isaccea. Capacitatea de cazare este de 15 locuri și mai există un loc unde se pot caza patru persoane. Spațiul este dedicat, în principal, celor care nu au unde să stea o noapte și nu au mijloc de transport spre a pleca mai departe. Noi așteptăm oamenii cu ceai și produse.

Stau mult în partea ucraineană, din cauza aglomerației. Încercăm să-i dirijăm, că sunt destul de bulversați. Sunt unii care au stat 24 de ore, familii cu copii mici. Ne sună oameni din Oradea, București, din Galați, Constanța, Tulcea, care își pun la dispoziție casele. Spune cineva, am un bloc de garsoniere, am produse, încercăm să le facem mâncare caldă.”, a spus edilul din Isaccea.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro