Dacă a venit vara, înseamnă că a început și sezonul festivalurilor. Dar, festival nu înseamnă doar petrecere și artiști din afară, ci poate fi și un altfel de concept. Cei curioși pot să vadă un altfel de festival prin ochii lui Tudor și ai Andei Maxim, fondatorii Experience Bucharest și Experience Romania.
În perioada 23-25 iunie, Râșnovul se transformă într-un adevărat centru de distacție pentru pasionații de case modulare și sustenabile. Este vorba despre evenimentul „Tiny House”, singurul festival din Europa Centrală și de Est dedicat locuințelor mobile.
Conceptul de tiny houses se referă la casele modulare care pot fi amplasate aproape oriunde, fără a fi nevoie de obținerea prealabilă a unei autorizații. Casele sunt dotate cu toate cele necesare, de la toaletă și duș, la bucătarie.
Prima ediție Tiny House Festival are ca scop reunirea, în același loc, a mai multe antreprenori, pasionați de construcții, dar și a influencerilor internaționali. Mai multe detalii se pot afla de pe site-ul oficial dedicat evenimentului, https://tinyfestival.house.
„Expozanții vor avea pe durata festivalului oferte speciale la căsuțele expuse, la cel mai mic preț garantat din tot anul. Prețurile variază de la 6.000 de euro, pentru cea mai mică casă de vacanță. Pot ajunge la 50.000 de euro pentru casele de dimensiuni mai mari, complet utilate. Misiunea noastră este de a crește această nișă în România, într-un domeniu aflat într-o dezvoltare accelerată la nivel internațional, piață estimată la 5 miliarde de euro anual”, este anunțul organizatorilor.